Noutati

Profesia și vocația într-o armonie perfectă la CRRN Luduș

 

Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Luduș este o instituție publică de interes județean care asigură asistență și protecție socială persoanelor cu grad de handicap de pe raza orașului Luduș și a Municipiului Tîrgu Mureș. Instituția se află în structura și administrarea Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului, unitate medicală care, în urma unor proceduri, admite persoanelor vulnerabile care sunt nevoite să beneficieze de îngrijire specializată în cadrul CRRN.

În prezent, doar 82 de persoane cu dizabilități sunt internate în Centrul care ar putea oferi servicii pentru 108 persoane. „Numărul de locuri libere se datorează faptului că instituția se află într-un proces de restructurare inițiat de Minister, planul de restructurare prevăzând ca în următorii doi ani să mai rămână doar 50 de locuri”, ne-a precizat Ovidiu Tănasie Baghiu, șeful CRRN Luduș. Față de această situație neacceptabilă care afectează existența unor semeni grav afectați din punct de vedere medical, șeful Centrului a solicitat Ministerului de resort prin nenumărate demersuri să mențină numărul de locuri stabilit la înființare. Poziția Centrului a fost comunicată și în cadrul delegației române la Strasbourg în 18-23 octombrie 2021, acolo unde Ovidiu Tănasie Baghiu a prezentat „problemele, mărturiile și satisfacțiile personalului de la CRRN unde conviețuiesc aproape 90 de rezidenți și 75 de angajați specializați în asistența și protecția socială, între profesie și vocație, cu referiri evidente la faptul că cele două, profesia și vocația, trebuie să meargă mână în mână, să se îmbine armonios”.

 

 

Vizita la Senatul României

CRRN Luduș este o instituție nouă, modernă, de nivel european care oferă cele mai bune condiții de viață și tratament rezidenților, de altfel unitatea a luat ființă ca urmare a unui proiect european. În consecință Senatul României a invitat CRRN Luduș să participe în 11-12 aprilie 2022 la Expoziția „Armonii de primăvară” pe care a organizat-o la București. În cadrul expoziției au fost prezentate obiecte decorative confecționate de persoanele cu dizabilități instituționalizate în centrele rezidențiale din România. Cunoscuți în zonă pentru activitatea cercului de ergoterapie condus de Teodor Iurian, rezidenții din Luduș s-au prezentat cu câteva lucrări apreciate de vizitatorii expoziției care a avut principal scop promovarea abilităților și punerea în valoare a potențialului acestor persoane cu nevoi speciale. „Dizabilitatea nu este și nu ar trebui să fie un obstacol pentru a deveni un mare artist, sau pentru realizarea propriilor visuri”, spune Ovidiu Baghiu. Și, pentru că cei mai mulți participanți la excursia de la București erau pentru prima oară în capitla țării, ludușenii au vizitat Palatul Parlamentului, Muzeul Satului, Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Țăranului Român, Catedrala Mântuirii Neamului și Ateneul Român. A fost o călătorie instructivă și memorabilă pentru toți participanții, a fost și o recompensă pentru rezidenți și pentru personalul CRRN. Despre munca acestor oameni, Ovidiu Baghiu spune că: „A lucra în asistența socială nu înseamnă neapărat a îndeplini o anumită profesie sau o meserie. Este mai mult decât atât, este o chemare, o misiune, un destin. Destinul de a-l ocroti pe cel nevoiaș și de a aduce lumină în întunericul în care se zbate. Destinul pe care Dumnezeu ți l-a dat de a te afla și de a lucra în această nobilă muncă”.

 

 

 

A consemnt

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZI – www.zi-de-zi-.ro

Articole Similare

Back to top button