Noutati

Raportul aleșilor locali ludușeni! Că tot se apropie alegerile!

 

Consiliul Local Luduș este alcătuit din 17 reprezentanți ai formațiilor politice care au participat la alegerile locale din vara anului 2012. La ședința de constituire din 29 iunie 2012 au fost validați opt membri ai USL, șase candidați de la Ap.MS și trei membri ai UDMR. Dintre aceștia, doar opt membri au rămas în funcție până acum, un record în materie, cei nouă absenți fiind înlocuiți conform legii. În cei patru ani s-a modificat și apartenența la formațiile politice: opt consilieri PSD, șase de la PNL și trei de la UDMR. Începând de astăzi vă prezentăm rapoartele de activitate ale consilierilor locali, ordinea fiind dată de alfabet, ca la catalog.

 

Barlean Calin

 

BÂRLEAN CĂLIN – PNL

Cel mai nou component al CL este membru în Comisia juridică. A fost validat în ședința lunii decembrie 2015 și până la data depunerii raportului a participat la evenimentele organizate de Consiliul Local și Primăria orașului.

 

Boca Luminita

 

BOCA LUMINIȚA DANA – PSD

A fost validată în funcția de consilier local în 15 octombrie 2013 și este președinta Comisiei „Juridică. Apărarea drepturilor omului. Ordine publică și relația cu cetățenii”. Din raportul de activitate depus la 15 ianuarie 2016 consemnăm următoarele: A participat la 23 ședințe ordinare și 11 extraordinare ale Consiliului local; A convocat și coordonat 23 de ședințe ale Comisiei juridice în care s-au redactat rapoartele de avizare, în urma studierii documentațiilor care se supun aprobării de către Consiliul local. Au fost 204 proiecte de hotărâre din care 194 hotărâri de Consiliu; A participat la lucrările comisiei de selecționare și evaluare a proiectelor depuse pentru finanțări nerambursabile de la bugetul local; A convocat două ședințe ale Comisiei juridice în care s-au analizat cereri pentru acordarea titlurilor de „Cetățean de onoare al orașului”. A participat la evenimentele organizate de Consiliul local și Primăria orașului și la audiențele solicitate de cetățenii orașului.

 

Bologa Tânasie

 

BOLOGA TĂNASIE – PNL

Își desfășoară activitatea în cadrul Comisiei „Învățământ, cultură, sănătate, sport, agrement, culte și protecție socială”, fiind profesor la Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu”. Comisia din care face parte a avizat proiectele de hotărâre ale autorității publice locale, acestea „devenind Hotărâri cu caracter individual și normativ, făcând obiectul soluționării și gestionării în condiții optime a problemelor cetățenești și ale orașului, în ansamblul său”. A solicitat în repetate rânduri „respectarea criteriilor privind acordarea subvențiilor de la bugetul local în vederea desfășurării activităților culturale, sportive, artistice și religioase, pe principiul egalității de șanse”. Tănasie Bologa a solicitat Executivului să continue programele de investiții începute în anii trecuți, în principal cele din domeniul educației, înființarea unei treceri la nivel cu calea ferată între străzile Aurel Vlaicu și Mărășești. În urma audiențelor cu cetățenii a semnalat mai multe aspecte negative legate de: siguranța circulației; paza și ordinea publică în oraș; asistența socială; spații verzi, asfaltări, locuri de parcare. A participat la acțiunile și manifestările organizate de administrația locală.

 

Botezan Claudia

 

BOTEZAN CLAUDIA – PSD

Profesoară de informatică și directoare a Liceului Tehnologic Luduș, Claudia Maria Botezan a fost aleasă în luna iunie 2012 pe listele USL. Este membră a Comisiei „Administrarea Domeniului Public și Privat și Administrație Publică Locală”. Raportul de activitate depus la Consiliul Local reprezintă în mod schematic activitatea din anul 2015 ca ales local: Participarea la ședințele CL convocate în anul 2015 în care s-au dezbătut și adoptat proiecte de hotărâre; Participarea la ședințele Comisiei din care face parte, unde s-au redactat rapoarte de avizare, în urma studierii documentațiilor și a locațiilor aferente; Participarea la evenimentele organizate de Consiliul Local și Primăria orașului; Audiențele cu cetățenii orașului s-au desfășurat la sediul Partidului Social Democrat, organizația Luduș.

 

Bungardi Ioan

 

BUNGARDI IOAN – PSD

Cel mai vechi consilier local a fost ales pe listele USL din partea PSD la alegerile locale din 2012. Este președinte al comisiei de specialitate „Buget, Finanțe, Contabilitate și Fonduri Europene”. În anul 2015 a participat la un număr de 26 de ședințe ordinare și extraordinare ale CL unde a adus cele mai multe completări și precizări pentru adoptarea hotărârilor. În cadrul comisiei a verificat documentele, materialele de ședință, a avizat 168 de proiecte de hotărâre care erau de competența comisiei de specialitate al cărui președinte era. În mod firesc, Ioan Bungardi a participat la evenimentele cultural- -sportive și artistice, la dezbateri pe teme economice și finaciare organizate de Primăria și CL. Apreciat pentru spiritul său combativ a paricipat la audiențele lunare organizate la sediul PSD, în urma cărora a verificat și soluționat un număr de trei sesizări adresate comisiei de către cetățeni. În afară de Comisia amintită, Bungardi Ioan a participat și la lucrările celorlalte patru comisii în care este membru: De închiriere și concesionare a bunurilor de patrimoniu; De siguranță a circulației și amenajare rutieră; De siguranță și ordine publică; De evaluare și acordare a fondurilor nerambursabile.

 

 

A consemnat

IOAN A. BORGOVAN

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button