Noutati

Reuniune la cel mai înalt nivel diplomatic la Luduș, prin prezenţa ambasadorilor din Rusia, Belarus, Azerbaidjan şi Kazahstan în orașul de pe Mureș

 

Vineri, 11 Mai 2018, orașul Luduș va fi gazda unei reuniuni la cel mai înalt nivel diplomatic, când vor fi prezenți, într-o vizită oficială, Ambasadorii Republicilor Azerbaidjan (E.S. dl. Farid Abdinbayov – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în România), Belarus (E.S. dl. Andrei М. Grinkevici, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în România), Kazahstan (E.S. dl Daulet Batrashev, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în România), Federației Ruse (E.S. dl. Valery Kuzmin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în România), precum și înalți oficiali ai Reprezentanței Ministerului Apărării al Federației Ruse pentru activitatea comemorativă de cinstire a eroilor (Consilier Aleksander Shapovalov, Șeful Reprezentanței Ministerului Apărării al Federației Ruse și Ivan Agatii, Șef-Adjunct al  Reprezentanței Ministerului Apărării al Federației Ruse). De asemnea, vor fi prezenți dl. Ștefan Gadola – Consul Onorific al Republicii Kazahstan la Cluj și E.S. Florin Urcan – Ambasador U.N.

 

 

După primirea oficială de către autoritățile locale, la sediul Primăriei Luduș, programată a se desfășura începând cu ora 10.00, întreaga delagație se va deplasa la Cimitirul Eroilor Sovietici din Luduș, unde va avea loc, de la ora 11.00, Ceremonia de depuneri a coroanelor de flori în memoria ostașilor sovietici căzuți pe câmpurile de luptă în timpul celui de al doilea Război Mondial, la care vor participa autoritățile locale și reprezentanți ai Bazei 71 Aeriene ”General Emanoil Ionescu”, Cîmpia Turzii.

 

 

”Este o deosebită onoare pentru noi de a fi gazda unei asemenea reuniuni la cel mai înalt nivel diplomatic și sunt convins că în cadrul discuțiilor pe care le vom purta cu Excelențelor lor vom aborda și subiecte privind dezvoltarea orașului nostru în diverse domenii de activitate, precum cel economic, social sau cultural. De asemenea, dorim să mulțumim tuturor oaspeților pentru aprecierea și respectul arătat prin prezența lor orașului Luduș și comunității locale.”, a precizat primarul orașului Luduș, Ioan Cristian Moldovan.

 

 

 

Biroul de presă al Primăriei Luduș

Articole Similare

Back to top button