Noutati

Sângerul va fi în mare sărbătoare de Sfânta Marie Mică!

 

Ziua comunei Sânger este marcată tradițional cu ocazia sărbătorii Sfintei Maria Mici, anul acesta ziua ținându-se vineri, 8 septembrie.  Primarul  Alexandru Măgheran, gazda evenimentului, împreună cu invitați de seamă din și de peste granițele comunei, vor sărbători cum se cuvine în mijlocul cetățenilor, cele două sărbători, cea religioasă și cea a comunității. Alături de primarul din Sânger vor fi prezenți primari din comunele învecinate, invitați din Tîrgu Mureș, consilieri locali, fețe bisericești etc.

 

Tradițiile vor fi respectate şi în acest an la Sânger

La evenimentul de vineri portul, dansul și cântecul popular autentic românesc vor fi respectate cu sfințenie de artiștii invitați prezenți. De voia bună a participanților, pe scena de la manifestările ținute de Sfânta Marie se vor afla: NELU GABOR şi GRUPUL INSTRUMENTAL “CODRU DE ROMÂNIA”, SEBASTIAN STAN, TRAIAN STOIŢĂ, CIPRIAN PICOVICI, MIRELA MĂNESCU, OANA BOZGA PINTEA, STANA STEPĂNESCU, IONUŢ  FULEA şi DUCU CĂRĂNEANŢ la muzică populară  şi GOOD DAY şi DAGGU PROJECT la muzică uşoară.

 

 

”Ne bucurăm ca în fiecare an să sărbătorim ziua comunei noastre, de Sfânta Marie Mică, sărbătoarea de suflet a localității noastre. Mulțumesc anticipat invitaților care ne vor onora cu prezența la evenimentele noastre, colegilor consilieri locali care s-au implicat în organizare, și mai ales locuitorilor comunei, care cu mic cu mare vor veni să sărbătorească. Vremea va fi bună, vom avea produse tradiționale, muzică populară şi uşoară, aşadar tot ce trebuie pentru o sărbătoare reușită”, ne-a declarat primarul Alexandru Măgheran.

 

Iată şi câteva date despre comuna Sânger, din județul Mureș

Localitatea se află situată la 10 kilometri distanţă de oraşul Luduş, la 55 de kilometri faţă de municipiul Tîrgu Mureş, iar satelor aflate în administrarea Primăriei sunt: Sânger, Bîrza, Cipăieni, Dalu, Pripoare, Zăpodea şi Vălişoara. Comuna are aproximativ 2500 de locuitori şi are o suprafață de 5151 hectare, din care intravilan 483 de hectare şi extravilan 4665 de hectare.

 

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

Articole Similare

Back to top button