Noutati

Sărbători fericite! – Kellemes húsvéti ünnepeket kívánok!

 

Astăzi, 4 aprilie, credincioşii tututror cultelor creştine de rit latin (romano-catolicii, protestanţii şi neoprotestanţii), precum şi greco-catolicii maghiari sărbătoresc Paştele, Învierea Domnului.

Paştele este cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul suprem adus de Iisus Cristos, dându-şi viaţa pentru răscumpărarea noastră. La câteva zile după intrarea glorioaseă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi.

 

 

Toată această succesiune de evenimente au avut loc în numai o săptămână, cea a Patimilor, care precede Învierea. Scopul acestei sărbători creştine este menţinerea vie a amintirii patimilor, a morţii şi a Învierii lui Iisus Cristos. Sfânta Scriptură a Noului Testament spune că Iisus Cristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul lui Iisus Cristos. Totuşi, minunea s-a întâmplat.

După intrarea solemnă în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar după trei zile a înviat din morţi.

 

„Sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă linişte sufletească, belşug şi lumină. Un Paşte fericit alături de cei dragi! HRISTOS A ÎNVIAT!”

„Az Úr feltámadásának ünnepe hozzon Nektek lelki békét, bőséget és világosságot. Boldog húsvéti ünnepeket kívánok a szeretteitek körében! KRISZTUS FELTÁMADT!”

„Sărbători fericite!- Kellemes húsvéti ünnepeket kívánok!”

 

 

 

Echipa Luduş ONLINE

Articole Similare

Back to top button