Noutati

Sărbătorile sunt aproape! Grupaj de știri realizat de Ioan A. Borgovan

 

În așteptarea lui Moș Crăciun la grădinițele și școlile din Luduș

Una dintre cele mai frumoase și mai așteptate sărbători ale creștinilor de pretutindeni este aceea a Nașterii Domnului. Este ziua în care familiile se reunesc în jurul bradului frumos împodobit, este seara colindelor învățate de seniorii de astăzi încă din copilărie și transmise mai departe, este seara magică în care Moșul, bun și darnic, îi răsplătește după merit pe toți copiii. Deși în ultimii doi ani cetele de colindători au fost mai reduse ca număr, deși întâlnirile dintre prieteni și apropiați au fost îngrădite sau anulate de restricțiile de ordin sanitar, spiritul sfânt, ori laic al Crăciunului s-a exprimat într-un fel sau altul.

În acest an, serbările ample și emoționante prezentate în școli în fața părinților și a bunicilor au rămas doar în amintire, teama de virus, ori de sancțiunile aplicate de autorități au pus o surdină apăsătoare pe colindele și urările făcute de copii.

 

 

La Școala Gimnazială nr. 1 Luduș, directorul Școlii prof. dr. Marcela Berar ne-a comunicat că „Anul acesta serbările școlare sunt organizate la fiecare clasă, în parte având în vedere că avem reguli sanitare de respectat”. Sărbătorirea Crăciunului va fi organizată la nivelul claselor, în special la clasele 0-IV, fără prezența fizică a părinților ca spectatori. Pentru aceștia se vor face filmări în perioada 21-24 decembrie, conform planificării făcute de fiecare profesor pentru clasa respectivă.

În acest an școlar, Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” Luduș își desfășloară activitatea în clădirea Școlii Gimnziale nr. 1, localul propriu fiind cuprins într-un amplu proiect de reabilitare și extindere. Directorul școlii, Adela Hagău spune că în situația dată „Vom avea un moment de colinde care se va realiza la școală, în cadru restrâns, cu cadrele didactice într-un consiliu profesoral. Nu vom avea serbări pentru că părinții nu au acces în școală și acum, nici spațiul nu ne permite să organizăm tradiționalele serbări”.

Carmen Petac, directorul coordonator al Grădinițelor de copii din Luduș a rămas doar cu amintirea frumoaselor serbări ale Pomului de Crăciun pe care le-a organizat în Parcul Primăriei în anii precedenți. Acum, spune că „La fiecare Grădiniță organizăm serbări la nivelul fiecărei grupe, dar fără prezența părinților care vor primi doar imagini online cu prestația micilor artiști. Copiii, costumați frumos, vor prezenta poezii, cântecele și scenete adecvate vârstei lor”. Programul și planificarea fiecărei grupe este stabilit de doamnele educatoare.

La Liceul Tehnologic nr. 1, sărbătorirea Crăciunului se desfășoară în fiecare an la o scară mai redusă datorită vârstei elevilor care nu mai cred de multă vreme în minunata poveste a Moșului cel darnic. Chiar și așa, liceenii nu vor mai urca pe scenă în acest an, dar „La școală vor fi colindați dascălii de către elevi, dar și dascălii îi vor colinda pe elevi într-un cadru restrâns” spune directorul Liceului, prof. Claudiu Ciucă.

Oricum se vor desfășura manifestările organizate, Spiritul sărbătoririi Nașterii Domnului trebuie să primeze, iar armonia colindelor este menită să plutească lin peste întreaga comunitate.

 

 

Un autobuz pentru Moș Crăciun

În anii trecuți, bucuria sărbătoririii Nașterii Domnului era completată în mod fericit de așa zisul autobuz a lui Moș Crăciun. Mai întâi, în primii ani, mijlocul de transport frumos împodobit era închiriat pentru seara de ajun, dar o dată cu înființarea serviciului propriu de transport călători a Primăriei orașului Luduș, rolul de a-i bucura pe copii a fost preluat de SC Administrativ Serv Luduș SRL. Liviu Popa, directorul societății comerciale ne-a comunicat că autobuzul lui Moș Crăciun va circula în perioada 18-24 decembrie, după ora 17, pe traseul mijloacelor de transport în comun, adică între cartierele Gheja și Roșiori, în regim de transport public de călători, cu respectarea regulilor stabilite pentru transport de călători în comun. În acest an nu se vor acorda pachete cu dulciuri pentru copii, dar aceștia vor fi serviți cu bomboane.

Operatorul de transport public local oferă gratuitate la transport doar copiilor, părinții acestora având drept de călătorie conform abonamentului sau biletului cumpărat. Cu acest prilej, prin ornarea și amenajarea unui autobuz, SC Administrativ Serv Luduș SRL le mulțumește călătorilor și le transmite urări de bine și de sănătate.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button