Noutati

SECVENTE LUDUȘENE AUTUMNALE

 

Trei zile de cântec, joc și voie bună. În pofida ploii reci, de toamnă, binecuvântată după multe săptămâni de secetă, spațiul pieței săptămânale, în care a avut loc Festivalul „Toamna Ludușeană” (28, 29 și 30 septembrie 2018), a fost în întregime ocupat de participanții la această tradițională sărbătoare locală. Prima zi a fost dedicată ansamblurilor folclorice din Noșlac, Mihai Viteazu, Iara, Ocna Mureș și a trei soliști de muzică populară, care au prezentat tradiții și obiceiuri populare române și maghiare. În a doua zi, protagoniști și beneficiari au fost  copiii și tinerii concurenți și spectatori la concursurile: desene pe aspfalt, ciclism, culinar și concerte susținute de trupe de muzică ușoară iubite de ludușeni. A treia zi a început cu concursurile: cel mai mare morcov, cel mai mare dovleac, cea mai reușită zacuscă, precum și recitalurile altor solițti și ansambluri folclorice. O mențiune necesară: pentru acest festival, Primăria și Consiliul Local Luduș nu a cheltuit niciun leu de la bugetul local. Organizarea  și-a asumat-o Asociația Culturală “Tradițional de Transilvania”, din Cluj-Napoca.

 

 

Iubire din iubire. Timp de cinci ani de zile, doamna profesoară Laura Banea, de la Școala Gimnazială “Ioan Vlăduțiu” le-a fost învățătoare, prietenă și mamă iubitoare elevilor ludușeni din clasa A a ciclului primar, seria 2013-2018. După începutul actualului an școlar, foștii săi elevi au vizitat-o acasă pe iubita lor doamnă învățătoare. Au reușit să o găsească după a doua încercare. Am fost martor la emoționanta lor întâlnire, cu totul întâmplător, atras de uralele înălțate de copii și de exuberanta lor bucurie curată, sinceră și spontană. Am consemnat doar două propoziții rostite în timpul întâlnirii: “Ne e tare dor de dumneavoastră, doamnă învățătoare!”, “Mi-ați făcut o mare bucurie! Vă invit să îi cunoașteți și pe copiii mei din noua serie.”

 

 

Un ludușean, ambasador cultural onorific al României. Pompeiu Hărășteanu (1935-2016) a acoperit 81 de ani din Centenarul Marii Uniri. 52 din aceștia a fost solist liric al Ansamblului Afacerilor Interne – MAI, solist al Operei din Bonn – Germania și al Operei Române, din București, cu peste 7000 de spectacole, concerte și recitaluri susținute pe scenele unor prestigioase filarmonici și opere din România și din străinătate. Este unicul Ludușean care a fost primit și felicitat de miniștri, premieri și șefi de state ca un autentic ambasador cultural al României. A avut parte de aplauze, rechemări la rampă și de numeroase premii și distincții, dintre care amintim doar „Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler”, “Diploma de Excelență a comisiei Române pentru UNESCO”, Trofeul de excelență “Zece pentru România” precum și cel de “Cetățean de Onoare” al orașelor Luduș și Chișinău. Un timp a fost professor asociat al unor universități, precum și director general al Operei Naționale din București. A trecut la cele veșnice într-o zi de octombrie 2016. Trupul său odihnește pe Alea artiștilor, din Cimitirul Bellu, din București. Casa de Cultură din Luduș îi poartă numele. Sunt onorat că m-a ales să îi fiu biograf și depozitar al arhivei personale.

 

 

74 de ani de la luptele pentru eliberarea Ludușului. Regretatul filosof și istoric Grigore Ploeșteanu a imortalizat în cartea sa “Momeria supraviețuitorilor” momentele de glorie a ostașilor români din timpul luptelor din zona gării CFR Luduș și din timpul luptelor la baionetă cu inamicii SS-iști și hortiști, printre mormintele din Cimitirul Ortodox din Luduș, carte lansată la Luduș, la inițiativa doamnei Mariana Ploeșteanu.

 

 

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită la Luduș, la inițiativa domnului primar Ioan Cristian Moldovan și a domnului Ovidiu Crișan, președintele CAR a pensionarilor din Luduș. Evenimentul a avut loc la “Romeo și Julieta”, cel mai elegant restaurant din oraș, în prezența a peste 400 de ludușeni. Cu acest prilej au primit diplome de fidelitate, premii în bani și buchete de flori cuplurile familiar longevive: Oaneş Viorica şi Ilie, Toma Maria şi Virgil, Balai Irina şi Ioan, Oaneş Zina şi Liviu, Moldovan Maria şi Pavel, Dan Maria şi Gheorghe, Suciu Maria şi Emil, Suciu Iolanda şi Gheorghe, Bunău Ileana şi Simion,Şopterean Doina şi Valer, Man Viorica şi Iosif, Hornoi Rozica şi Ioan, Galamaga Irina şi Eugen, Rus Nastasia şi Ioan, Morar Maria şi Vasile, Lăzărean Raveca şi Lazăr, Sonica Nastasia şi Virgil, cu prilejul Nunții de Aur. Au fost felicitați de doamna profesoară Ana Pandrea, de domnii primar Ioan Cristian Moldovan și Ovidiu Dancu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, Ovidiu Crișan, de părintele protopop Lucian Voșloban. I-au omagiat cunoscuții și iubiții interpreți de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, Ionela Moruțan și Leontina Pop, precum și solistul de muzică ușoară Radu Pintea. Petrecerea s-a încheiat cu Hora Unirii, cu reprize de dans de societate și cu cântecul LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE!

 

 

Primăria orașului Luduș, personal domnul primar Ioan Cristian Moldovan și Atletic Club Sportin Luduș îi invită pe ludușeni să participe sâmbătă, 6 octombrie 2018 începând cu ora 9 la cea de a XIV-a ediție a “Trofeului Ella Kovacs”.

 

 

 

A consemnat

Mircea Gheborean

 

Sursa: CUVANTUL LIBERwww.cuvantul-liber.ro

Articole Similare

Back to top button