Noutati

Ședința lunii februarie a Consiliului Local Luduș

 

Ședința ordinară a Consiliului local Luduș aferentă  lunii februarie a fost convocată de primarul orașului Luduș, Cristian Moldovan pentru ziua de 22 februarie în sala mare a Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu”, în condițiile impuse de distanțarea fizică a participanților.

 

 

20 de proiecte pe ordinea de zi

Secretara Legislativului local, Mariana Tac, a înscris la ordinea de zi proiectele de hotărâre având ca inițiator pe Cristian Moldovan. După aprobarea proceselor verbale de la ședința ordinară a Consiliului local Luduș din data de 26 ianuarie 2021 și de la ședința extraordinară din data de 8 februarie 2021, pe ordinea de zi au fost înscrise proiectele de hotărâre pentru: Aprobarea Regulamentului privind procedura pentru înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor, pentru care există obligativitatea înregistrării, pe raza orașului Luduș; reînnoirea unor contracte de concesiune; Prelungirea unor contracte de închiriere având ca obiect folosința apartamentelor construite prin ANL; Prelungirea unui contract de închiriere; Rezilierea unui contract de închiriere; Aprobarea listei cu privire la stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe construite prin ANL; Modificarea HCL nr. 130/2020, privind stabilirea denumirii unei străzi nou create, aflate în continuarea unei străzi existente; Desemnarea a doi consilieri locali care să facă parte din comisia de evaluare a performanțelor individulae ale secretarului general al orașului Luduș pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020 și altele. La punctul „Diverse” sunt prezentate solicitările adresate Consiliului local de către cetățeanul Hoca Vasile, de firma Paco Power Gym SRL și de Federațaia Română de Tenis.

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZI – www.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button