Noutati

Știri pe scurt din Luduș! Grupaj realizat de Ioan Andreiu Borgovan.

 

PROIECT. Legislativul orașului Luduș a luat în discuție o adresă trimisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Mureș pin care solicită aprobarea unei Convenții de colaborae pentru implementarea proiectului „Poliție-Autorități locale, Servicii publice în parteneriat”. În principal, proiectul se referă la aprobarea unei cantități de carburant necesare autovehiculelor din dotarea Poliției Luduș, ce vor fi folosite la patrulare și intervenție pe raza orașului. Perioada în care se aplică această Convenție de cooperare se întinde pe o perioadă de doi ani, până în luna ianuarie 2017. După rapoartele de avizare favorabile ale comisiilor de specialitate „Administrația Domeniului Public și Privat” și „Administrația Publică Locală”, „Buget, Finanțe, Contabilitate și Fonduri Europene” și „Juridică”, aleșii locali au aprobat o cotă lunară de 300 l de benzină pentru autoturismele din dotarea poliției.

 

Buget 2

 

COMEMORARE. Vineri, 13 martie, cetățenii de etnie maghiară din Luduș s-au întâlnit la bustul poetului revoluționar de la 1848, Petofi Sandor. Au fost depuse coroane de flori și s-au rostit discursuri. La Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” a avut loc un program cultural-artistic. Și-au dat concursul corul bisericii reformate dirijat de Czirmai Izabella; Elevii claselor I-VIII de la Școala Gimnazială nr. 1 pregătiți de prof. Aszalos Rozalia; Ansamblurile de dansuri populare Tatarka, Pohanka și Hajdina; Kovacs Levente – pian și Mathe Imola – voce. Prezentatoare, Kovats Zsuzsanna.

 

11036166_800735290010928_3866391175337932745_n

 

SCHIMBARE. O solicitare a Parohiei Roamno-Catolice Luduș semnată de preotul Ambruș Vilmoș și de curatorii Toth Sandor și Papp Andras se referă la schimbarea destinației clădirii Școlii Generale „Petofi Sandor”din cartierul Roșiori, în Centru Cultural Religios. Începând din anul 2007 clădirea a fost renovată și modernizată cu sprijinul unei asociații parohiale din Elveția – costul lucrărilor fiind de aproximativ 100.000 CHF. De la data de 1 septembrie 2014, clădirea a rămas neutilizată, iar cei șapte elevi din clasele I-IV sunt transportați cu microbuzul școlar la Luduș. Consiliul Local a hotărârt schimbarea destinației imobilului, clădire cu suprafață de construită de 383 m.p, în Centru Cultural – Religios.

 

 

A consemnat
Ioan Andreiu Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button