Noutati

„UN MĂRȚIȘOR, O FLOARE PENTRU FIECARE FEMEIE DIN LUDUȘ”

 

Din dragoste curată și sinceră recunoștință pentru femeia mamă, femeia soră, femeia iubită și pentru toate concitadinele noastre, Asociația Culturală „PLAIURI LUDUȘENE”, a organizat, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Luduș, duminică, 5 martie 2023, regalul folcloric prezentat la Căminul Cultural Gheja, cu participarea elitei vieții culturale locale.

 

 

Purtători ai mesajului de iubire și recunoștință au fost soții Mariana și Petru Pop, familia Roxana, Carmen și Septimiu Pop, Roxana Varodi, Maria Nistor, Mario Gherasim (revenit din Spania), Doriana Oltean (din Ațintiș), Anca Marian (din Tăureni), Ovidiu Nechita, Karina Szekely, Mara Zăhan și Cristina Costea, trei grupe de vârstă ale Ansamblului Folcloric Ardealul, care a împlinit 23 de ani de activitate și responsabilul cu sonorizarea Cornel Sabău.

 

 

Însoțit de Gelu Puia și alți consilieri locali, domnul primar Ioan Cristian Moldovan a transmis femeilor ludușene mesajul administrației locale de felicitare și urări de viață lungă și fericită alături de cei dragi. La intrarea în căminul cultural fiecare femeie a primit în dar, din partea domnului primar, câte o floare, în semn de prețuire.

 

 

 

A consemnat

MIRCEA GHEBOREAN

 

Sursa: CUVĂNTUL LIBERwww.cuvantul-liber.ro

Articole Similare

Back to top button