Noutati

Vloggerul luduşean Alin Decean, profesor la doar 21 de ani

 

Reporter :  Bună, Alin! Felicitări! Am aflat de curând această veste și anume că eşti profesor la un colegiu din Târgu Mureş. Înainte de a intra în topică, pentru cititorii care nu au parcurs interviurile anterioare, am dori să te prezinți succint, cine ești și cu ce te ocupi?

Alin Decean : Salutare! Mulțumesc de invitație.  Aceleaşi pasiuni vechi, putem spune, şi anume vlog-ul: public zilnic mini-documentare pe Youtube (https://youtube.com/@AlinuTZu_Decean) şi Tiktok (https://www.tiktok.com/@youtube__alindecean), iar cei curioşi îmi pot accesa cele două canale, dacă nu au făcut-o deja. Dacă ar fi să menționăm o noutate, aveți dreptate, sunt şi profesor.

 

 

Reporter : Suntem foarte curioşi cum s-a ivit acest lucru, cum ai primit postul?

Alin Decean : Vă pot spune sincer că totul s-a întâmplat  pe neprăvăzute. Eram acasă cu familia, ne pregăteam pentru Anul Nou. Am primit un telefon de la profesoara mea din facultate, care m-a fost recomandat acestui colegiu, ce avea nevoie de un profesor de limba franceză la momentul respectiv. Aveam 30 de minute la dispoziție pentru a da un răspuns final. La sfaturile mamei mele şi ale tatălui meu, am spus DA, şi nu regret alegerea făcută, cu toate că am ezitat puțin la început.

Reporter :  Ceea ce ni se pare neobişnuit ar fi vârsta ta. Nu vezi în fiecare zi un profesor atât de tânăr. Povesteşte-ne puțin, Alin, cum e viața unui profesor atât de tânăr?

Alin Decean : Fiecare zi e o nouă aventură. Îmi place, îmi iubesc elevii şi îmi doresc ca şi ei să spună acelaşi lucru despre mine. Mulți oameni, adulți de multe ori consideră că un profesor doar vine la clasă « îşi face de cap » şi pleacă. Nu! Nimeni nu vede munca din spate, felul în care se “luptă” un profesor pentru a atrage atenția elevilor, mai ales acum, în era tehnologiei, când un tiktok e mai interesant decât ora.

Încerc să fac “atmosferă” la clasă. Vârsta cred că îmi permite să am o legătură mai strânsă cu elevii, bazată pe încredere în primul rând. Încerc să fac orele amuzante, să combin utilul cu plăcutul, să le dau elevilor proiecte, unde să nu se folosească doar de materia propriu-zisă, ci şi de alte competențe, de exemplu digitale. Aceştia au un profesor-vlogger, aşa că acest domn profesor îi va pune să-şi exprime creativitatea prin ceva ce poate evalua şi mai bine : materiale video, de exemplu, ceva prin care să-şi creeze amintiri şi ce este şi de viitor (tehnologia, abilități digitale). Până la urmă e vorba şi de cum se simt elevii, nu doar ce ştiu şi cum ştiu. Suntem oameni.

 

 

Reporter :  A influențat vlog-ul tău în vreun fel viața de profesor? Câți abonați ai acum?

Alin Decean : Da. Am rămas fascinat de faptul că, în prima zi la locul de muncă, jumătate din toți elevii, din fiecare clasă mă ştiau deja. Nu doar elevii, ci şi unii dintre colegii mei, ceilalți profesori. Au venit elevi de la clase la care nu predau să îşi facă poze cu mine, şi altele. Am fost primit cu multă căldură de către toți, cu toate ca eram un străin, cu emoții, eram în acelaşi timp un chip familiar lor. Sunt recunoscător. Cred că tot datorită vlog-ului, mă înțeleg bine cu elevii, chiar dacă sunt profesor, sunt “de-al lor”, prin ceea ce postez în on-line.

Momentan, aproape 400.000 de abonați, Youtube şi Tiktok împreună, mulțumesc de întrebare.

 

 

Reporter :  Care ar fi cea mai frumoasă experiență, de până acum, ca profesor ?

Alin Decean : Fiecare zi e memorabilă şi învăț ceva, credeți-mă.

Vă voi povesti, totuşi, o întâmplare pe care o voi ține minte toată viața de acum încolo. Era pauză, veneam de la o clasă. Am intrat în sala profesorală, urma să mănânc, iar o colegă mă strigă : “Domn profesor Decean, sunteți căutat”.

Am fost ieşit să văd despre ce era vorba. Doi elevi, de la o clasă unde nu predau, voiau să îşi facă poză cu mine. Când am ieşit, m-au privit mirați şi m-au întrebat : “Bună ziua, dumneavoastră faceți cumva tiktok-uri?”.

Le-am răspuns cu “Da”. În acel moment unul dintre ei m-a strâns în brațe şi mi-a spus cu voce tare : “Doamne, omule, te ador, vă ador, scuzați-mă”. Şi am făcut poza. Mi s-a părut amuzant pe moment.

Vorbim despre un adolescent de 15-16 ani, aflat la o vârstă la care se dezvoltă mult, fizic şi psihic, o vârstă la care apar anturaje periculoase şi tentații. În acel moment am realizat de fapt că am o  responsabilitate mare.

Un străin tocmai mă luase în brațe, ca şi cum eram cel mai de încredere om pe care-l văzuse, asta doar pe baza a ceea ce a urmărit el pe un ecran.

Aceşti copii, care sunt viitorul țării, mă consideră cel mai probabil o sursă de informație.  Prin urmare, de acum trebuie să îmi aleg cumpătat cuvintele şi faptele. Mulți spun că internetul e plin de prostii, că e timp pierdut. Pe de o parte, aşa e, dar nu mereu. Depinde cu ce scop îl foloseşti. Eu promovez lucruri frumoase şi mă bucur să afirm că nu doar prostiile sunt urmărite în online. Sunt aproape jumătate de milion de oameni care îmi urmăresc materialele, care sunt informative, de actualitate.

 

 

Reporter :  Un mesaj pentru cititorii noştri?

Alin Decean : Dacă au ajuns până aici, îi învit pe toți să îmi urmărească documentarele (https://www.tiktok.com/@youtube__alindecean / https://youtube.com/@AlinuTZu_Decean)  Împreună să promovăm lucrurile frumoase şi bune! Un om informat e un om puternic!  Mulțumesc mult de atenție. Să ne auzim cu bine!

 

 

Redacția

Articole Similare

Back to top button