CONTEXT INTERNAȚIONAL
În ziua de 28 iulie 1914, Austro Ungaria declară război Serbiei, declanşând astfel Primul Război Mondial (1914-1918), război care a provocat enorme suferinţe întregii omeniri (25.000.000 de morţi, 50.000.000 de răniţi, milioane de văduve şi orfani, încalculabile distrugeri materiale şi culturale). În război s-au confruntat două sisteme de alianţe militare ale marilor puteri europene de atunci. Puterile Centrale( Austro-Ungaria şi Germania ) şi Antanta( Franţa, Marea Britanie, Ruşia şi Italia ).
Fiecare alianţă a propus României să intre în război de partea ei. După doi ani de neutralitate, la 4 august 1916, România semnează Tratatul de Alianţă cu Antanta, care a promis că, la încheierea războiului, va fi satisfăcut dezideratul unirii cu România a teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria.
Astfel, România intra în război cu Austro-Ungaria, Germania, Bulgaria şi Turcia, la 15 august 1916.
Neajutată la timp de Antanta şi părăsită de Rusia (devenită comunistă în octombrie-noiembrie 1917), cu tot eroismul şi cu toate jertfele ostaşilor români, România pierde 2/3 din teritoriul său, ocupat, administrat şi jefuit sistematic de toate bogăţiile de către trupele germane, austro-ungare, bulgare şi turce şi este nevoită să încheie o pace extrem de dezavantajoasă cu agresorii săi, la 7 mai 1918.
ACŢIUNI PENTRU SALVAREA NAŢIUNII ROMÂNE
La 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău hotărăşte unirea Basarabiei cu România.
Ostaşii români, încorporaţi cu forţa în armata austro-ungară, dezertează, se predau ruşilor şi italienilor, se înscriu în Corpul voluntarilor români hotărâţi să lupte pentru dezrobirea teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria şi pentru alipirea lor la România.
Românii aflaţi în alte ţări se organizează pentru a obţine sprijin diplomatic şi militar necesar salvării naţiunii române, participă la Congresul de la Roma( 26-28 martie 1918 ) al naţionalităţilor din monarhia austro-ungară, care au cerut recunoaşterea dreptului fiecărei naţiuni de a se constitui în stat naţional independent sau de a se uni cu statul său naţional. În 5 iulie 1918, la Washington, se înfiinţează “Liga națională română”.
În zilele de 5-6 septembrie 1918, se creează la Paris, Consiliul Naţional al Unității Române, recunoscut de guvernele Franţei, S.U.A, Marii Britanii şi Italiei ca exponent al intereselor poporului român.
În 15 septembrie 1918, Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, sârbilor, croaţilor şi rutenilor cere dezmembrarea Austro-Ungariei şi eliberarea popoarelor asuprite. Preşedintele S.U.A, Willson, intervine pe căi diplomatice, în favoarea naţiunilor asuprite din Imperiul Austro-Ungar, recunoscând dreptul lor la autodeterminare.
CONSILIUL NAŢIONAL ROMÂN CENTRAL PREIA PUTEREA ÎN ÎNTREAGA TRANSILVANIE
După intrarea S.U.A în război de partea Antantei, după declanşarea coordonată a ofensivei militare a trupelor franceze, britanice şi ale altor aliaţi, în Europa şi pe alte fronturi din lume, armatele austro-ungare, germane şi turce intră în defensivă. Dezertările se transformă într-un fenomen de masă. Se întensifică revoltele spontane şi actele de nesupunere la ordinele ofiţerilor.
În Germania, Austria şi Ungaria au loc revoluţii. Înfrânte şi pe front şi acasă, autorităţile politice şi militare fac oferte de pace, apoi capituleză. Ungaria şi Austria devin state independente. În condiţiile disoluţiei rapide a vechii administraţii represive maghiare şi a afirmării principiilor willsoniene de autodeterminare a popoarelor din fosta monarhie austro-ungară, slovacii, sârbii, românii, croaţii şi maghiarii şi-au creat Consilii( Sfaturi ) Naţionale. Ele şi-au asumat conducerea politică a naţiunilor pe care le reprezentau.
În 12 octombrie 1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, cere recunoaşterea sa ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei.
În 3 noiembrie 1918, la Budapesta se constituie Consiliul Naţional Român Central, recunoscut de noul guvern al Ungariei, condus de Karoly Mihaly, ca autoritate politică în Transilvania, locuită majoritar de români( 55% din populaţie ).
În 18 noiembrie 1918, Marele Sfat Naţional din Transilvania afirmă, prin manifestul “Către popoarele lumii” hotărârea Consiliului Naţional Român Central ca Transilvania să se unească cu România. În cursul lunii noiembrie 1918, consiliile naţionale române din comitate şi din fiecare localitate preiau efectiv întreaga putere politică în Transilvania. În ziua de 20 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central convoacă Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 1918.
În 28 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român din Bucovina hotărăşte unirea Bucovinei cu România.
LUDUŞENII ŞI MAREA UNIRE DE LA 1 DECEMBRIE 1918
Urmaşi ai generaţiilor care s-au opus în anul 1848, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj uniunii Transilvaniei, cu populaţie majoritar românească cu Ungaria, care au protestat, în anul 1868, prin “Pronunciamentul de la Blaj”, împotriva creării Imperiului dualist Austro-Ungar, cu Transilvania înglobată în Ungaria, care au rezistat eroic politicii de maghiarizare forţată promovată de guvernele de la Budapesta, au adoptat, în ședința din 24 noiembrie 1918 a Consiliului Naţional Român din Luduş, în calitatea sa de reprezentant al celor peste 25.000 de români din Cercul electoral al Luduşului următorul document: HOTĂRÂREA NOASTRĂ, cu următorul conţinut : “OBŞTEA POPORULUI ROMÂN DIN LUDUŞUL DE MUREŞ, DIN ÎNDEMN PROPRIU ŞI FĂRĂ NICIO SILĂ SAU ADEMENIRE DIN VREO PARTE, DĂ LA IVEALĂ DORINŢA FIERBINTE, CE ÎNSUFLEŢEŞTE INIMA FIECĂRUI ROMÂN ŞI DECLARĂ CĂ VOINŢA SA NESTRĂMUTATĂ ESTE: VOIM SĂ FIM ALĂTURAŢI, ÎMPREUNĂ CU TERITORIILE ROMÂNEŞTI DIN ARDEAL, BANAT, UNGARIA ŞI MARAMUREŞ, LA REGATUL ROMÂNIEI, SUB STĂPÂNIREA MAJESTAŢII SALE, REGELUI FERDINAD I. ÎN ACEASTĂ HOTĂRÂRE A NOASTRĂ AŞTERNEM CE AU DORIT STRĂMOŞII NOŞTRI, TOT CE NE ÎNCĂLZEŞTE PE NOI, CEI DE FAŢĂ ŞI TOT CE VA ÎNĂLŢA PURUREA PE FIII ŞI NEPOŢII NOŞTRI. ASA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU.”
Hotărârea este întărită, autentificată, de liderii politici români din Centrul electoral al Luduşului. În aceeaşi zi de sărbătoare creştină, duminică, 24 noiembrie 1918, au fost desemnaţi cei cinci delegaţi-deputaţi care să-i reprezinte la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia: Dr. Vasile Cerghizan , preot în Cocul de Câmpie( Pădureni ), Dr.Ioan Oltean, avocat în Luduş, Vasile Morariu, învăţător în Luduş, Nicolae Vulcu, proprietar în Inclandul Mare, Dumitru Iclănzan, econom în Iclănzel, precum şi cinci delegaţi supleanţi: Dr.Mihail Moldovan, avocat în Luduş, Octavian Bugner, preot în Tritiul de Jos, Ioan Coman, învăţător în Căpuşul de Câmpie, Coman Şogan, proprietar în Grebenişul de Câmpie şi Remus Brustur, econom în Lechinţa de Mureş.
Au beneficiat de delegaţii speciale părintele greco-catolic Enea Pop Bota, părintele ortodox Andrei Badiu( Baghiu ), ambii din Luduş şi Emil Cormoş Alexandrescu, mare proprietar în Grebenişul de Câmpie, preşedintele Consiliului Naţional Român din Comitatul Turda-Arieş.
Cu toţii au făcut parte din cei 1228 de delegaţi prezenţi în Casina Militară care au votat la 1 decembrie 1918 Rezoluţia Adunării Naţionale a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească prin care s-a decretat unirea acelor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România. În aceeaşi zi de 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia a ales Marele Sfat Naţional Român, ca parlament provizoriu al Transilvaniei şi Consiliul Dirigent( guvern provizoriu ). Avocatul dr. Ioan Oltean, din Luduş, a fost ales în Marele Sfat Naţional. Ulterior, Transilvania a fost organizată în 23 de judeţe. De atunci şi până în anul 1950 Luduşul a făcut parte din judeţul Turda. Printre cei 100.000 de români prezenţi pe Câmpul lui Horea ca să întărească Marea Unire s-au aflat şi zeci de români din Luduş şi Gheja.
Prin faptele lor, luduşenii au contribuit la făurirea statului naţional unitar român, în hotarele vechii Dacii strămoşeşti. Întorşi acasă, ei au relatat cu căldură tot ce au văzut, au auzit, au simţit şi au trăit în acea zi de 1 Decembrie 1918, cea mai importantă din istoria contemporană a României, ziua prin care naţiunea română din Transilvania istorică a fost salvată de la pieire. În piaţa din centrul de atunci al comunei Luduş s-a cântat şi s-a dansat Hora Unirii timp de câteva zile. În amintirea marelui eveniment, acea piaţă a fost botezată “Piaţa Unirii”, iar principala stradă din oraşul Luduş a primit, după Revoluţia din 1989, denumirea de “Bulevardul 1 Decembrie 1918”.
DE LA ALBA IULIA, LA BUCUREŞTI
La 14 decembrie 1918, o delegaţie a românilor transilvăneni prezintă Regelui Ferdinand I actul Unirii de la Alba Iulia. În data de 24 decembrie 1918, Regele Ferdinand I emite Decretul Lege de unire a Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al României, lege votată ulterior de Adunarea Deputaţilor şi Senatul României, „în unanimitate prin aclamaţiuni”. La 15 octombrie 1922, în Catedrala ortodoxă din Alba Iulia, Regele Ferdinand a fost încoronat ca Rege al României reunificate, iar Regina Maria, ca Regină a României. Toţi fiii buni ai României, fără deosebire de religie şi naţionalitate, au beneficiat, în mod egal, de prevederile marilor reforme, dar şi de îndatorirea de a ajuta cu toate puterile Statul Român, în care, Cel de Sus, i-a rânduit să trăiască împreună.
***
România anului 1918 este creaţia neamului românesc, întemeiată pe voinţa liber exprimată a tuturor românilor din Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş de a se uni cu Regatul României. Tot în anul 1918 au fost create ( sau recreate ) noi state, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, de către neamuri slave care, şi ele, s-au eliberat de sub înrobitoare stăpâniri străine. Ungaria şi Austria s-au declarat state independente. Este una din urmările pozitive ale Primului Război Mondial. Conferinţa de pace de la Paris( 1919-1920 ) a consfinţit internaţional această nouă realitate europeană prin tratatele de pace dintre ţările învingătoare în război( 27 la număr, printre care şi România ) şi ţările învinse( Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia ). Prin Tratatul de pace de la Trianon( 4 iunie 1920 ), Puterile Aliate şi Ungaria recunosc pe plan internaţional unirea hotărâtă la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
***
Acum, când aniversăm 96 de ani de la Marea Unire din anul 1918, cu pioasă recunoştinţă să-i pomenim pe artizanii României reîntregite: toate generaţiile de români care au suferit, s-au jertfit, au sperat, s-au rugat şi au acţionat pentru deplina unitate naţională, preoţii şi învăţătorii neamului, conducătorii mişcării unioniste din Transilvania istorică, Iuliu Maniu, episcopii Miron Cristea( ortodox ) şi Iuliu Hossu( greco-catolic ), Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Gheorghe Pop de Băseşti, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Emil Haţieganu, Valeriu Branişte, Iosif Jumanca, Ioan Fluieraş, Romul Boilă, Onisifor Ghibu, pe monarhii României Regele Ferdinand şi Regina Maria, pe Ion I.C. Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal şi preşedinte al Consiliului de Miniştri, pe ostaşii români care au apărat pământ românesc, pe toţi eroii şi martirii neamului românesc, pe Mihai Viteazul, întâiul unificator al ţărilor române.
A CONSEMNAT
MIRCEA GHEBOREAN
