Noutati

25 Martie 2021! La mulți ani Poliției Luduș! La mulți ani Poliției Române!

 

25 MARTIE – ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE- 199 DE ANI DE TRADIŢIE ŞI CONTINUITATE A ACTIVITĂŢII ÎN SLUJBA CETĂŢENILOR

“25 martie – o zi încărcată de semnificație, o zi specială, când sub semnul Bunei Vestiri, Poliţia Română îmbracă haine de sărbătoare.”

Anul acesta, la împlinirea a 199 de ani de tradiţie şi continuitate a activităţii în slujba cetăţenilor, Ziua Poliției Române a fost marcată de polițiștii mureșeni, la datorie, în mijlocul comunității.

Deși manifestările publice dedicate acestui moment deosebit din viața instituției au lipsit, pe fondul măsurilor de prevenire și combatere a raspândirii noului tip de coronavirus, Ziua Poliției Române i-a regăsit pe polițiștii mureșeni, în stradă, alături de cetățeni, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.

Cu prilejul Zilei Poliției Române, în acest an, au fost avansaţi în gradul profesional următor, la termen, 122 de polițiști, respectiv 33 de ofiţeri şi 89 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. De asemenea, 15 polițiști, respectiv 3 ofițeri și 12 agenți de poliție, au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim.

 

 

La Luduș, în acest an, au fost avansaţi în gradul profesional următor, la termen, 11 polițiști. De asemenea, 1 polițist a fost avansat în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim.

“Adresez felicitări tuturor polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, care onorează numele profesiei pe care o reprezentăm prin munca noastră de zi cu zi, cât și prin rezultatele obținute!” a subliniat Comisar şef de poliţie BÎLTAG DUMITRU, Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

“În această zi cu o semnificaţie deosebită, vă aduc sincere mulțumiri pentru devotamentul, curajul și bărbăția dumneavoastră în asigurarea ordinii publice și liniștii sigure pentru cetățeni și vă adresez calde felicitări și urări de sănătate, bunăstare, optimism şi noi realizări în activitatea profesională şi cea personală!” a transmis Comisar şef de poliţie FRANDEȘ LEONID, Şeful Poliţiei Oraş Luduş.

 

 

Aniversarea Zilei Poliției Române ne oferă plăcutul prilej de a ne exprima aprecierea pentru întreg personalul Poliției Luduș și de a vă felicita pentru efortul depus în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică pentru cetățenii orașului și țării.

Vă dorim să obțineți cât mai multe rezultate remarcabile și să aveți parte de multă putere de muncă, pentru a răspunde cu maximă promptitudine în orice situații.

De asemenea, pe această cale vă transmitem toate gândurile bune din partea tuturor ludușenilor, dar și a echipelor Luduș ONLINE și Radio TRANSILVANIA, cu convingerea că vom avea parte de aceeași colaborare eficientă ca și până acum.

 

La mulți ani!

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

 

Foto: Arhiva

Articole Similare

Back to top button