Noutati

3 DECEMBRIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI, MARCATĂ LA C.R.R.N LUDUȘ

 

poza1

 

poza2

 

CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ LUDUȘ, județul MUREȘ, promovează această zi de sărbătoare a celor 108 beneficiari pe care îi are în îngrijire și își exprimă în câteva rânduri solidaritatea și respectul pentru toate persoanele cu dizabilități din lume.

Nu lipsa sau prezența unei dizabilități îi face pe oameni deosebiți, ci caracterul, voința, talentul și aptitudinile lor. Dorim sensibilizarea comunității locale, dar și a opiniei publice, în general cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilități în viața socială, economică și culturală.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății(O.M.S),  peste un miliard de oameni (adica 15% din populația lumii) trăiesc cu o formă de dizabilitate,  80% dintre ei provenind din statele dezvoltate. Statisticile sunt îngrijorătoare, pentru că, dintre aceștia, peste o sută de milioane sunt copii, în situații de risc și de marginalizare.

O.N.U a hotărît în 1992 ca 3 decembrie să devină ziua internațională a persoanelor cu dizabilități.

 

poza3

 

O ZI PE AN…

O zi pe an în care ar trebui să găsim un spațiu public de întâlnire, între persoanele cu dizabilități, angajatori publici și privați, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, mass-media și alți cetățeni din comunitate preocupați  de soarta lor.

O zi pe an în care noi, cu toții, să ne unim forțele în a promova abilitățile persoanelor cu dizabilități și în a le arăta recunoștiință celor care lucrează pentru ca aceste persoane să fie alături de noi, în toate aspectele vieții sociale.

O zi pe an în care să înțelegem că și ei sunt la fel ca noi și că, printr-o pură întâmplare, viața lor e diferită de a noastră.

O zi pe an în care să-i privim altfel pe acești oameni, cu mai multă atenție și mai puține prejudecăți, cu mai multă dragoste și mai puține acuzații.

O zi pe an în care să ne dăm seama cât de mult contează să fim sănătoși și să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru acest lucru.

O zi pe an în care ne gândim ce este normal sau ce e mai puțin normal.

Ce ar fi dacă mâine am decide toți, împreună, că este normal să avem rampe de acces?

Sau că normal este să existe lifturi în școli și grădinițe, sau să întâlnim în clasele de liceu copii cu autism sau cu sindromul Down?!

Și tot normal ar fi ca un nevăzător să poată să-și aleagă orice job dorește, și nu ce decid alții că ar putea el să facă.

Sunt multe întrebări la care nu găsim răspuns nici măcar azi…

Totuși, o idee se desprinde clar din toate acestea.

Egal e normal. E normal și trebuie să acordăm șanse egale oamenilor diferiți și să fim împreună, nu separat!

 

poza4

 

TOTI DIFERIȚI, DAR TOȚI EGALI !!!

Acesta este sloganul pe care trebuie să-l promovăm.

Oglinda socială în care ne reflectăm ne arată felul în care suntem percepuți de către ceilalți, ne hrănește starea de bine sau, dimpotrivă, ne împinge în prăpastia singurătății și a suferinței.

Iar mâna pe care o putem întinde acestor oameni pentru a nu ajunge în această prăpastie este tocmai o chestiune de atitudine, de umanitate și de moralitate.

Vă invităm să priviți acești oameni cu dizabilități altfel decât ați făcut-o până acum…

Să vă îndreptați atenția spre ceea ce pot face, spre ceea ce oferă și spre ceea ce ar putea deveni aceste persoane dacă ar avea sprijinul nostru real.

 

poza5

 

Le-am urat azi, în zi de sărbătoare, ca Dumnezeu să le aducă mai puțină suferință și mai multe bucurii într-o viață lungă și lipsită de griji.

Iar colegilor și d-voastră, celor care lucrați în Sănătate și Asistență  Socială, sau în orice alt domeniu comun cu viața și nevoile lor, vă dorim sănătate și multă putere de muncă.

LA MULȚI ANI tuturor!

 

 

 

Șef  C.R.R.N. Luduș, 

jrs. OVIDIU BAGHIU

Articole Similare

Recomandat
Close
Back to top button