Primăria oraşului Luduş, prin Direcţia Drumuri, Intervenţii şi Transport, care se ocupă de lucrările de deszăpezire din oraş, solicită insistent cetăţenilor oraşului să dea dovadă de spirit civic şi să ne sprijine în acţiunile pe care le întreprindem .
În acest sens, solicităm, proprietarilor de maşini şi conducătorilor auto să parcheze autovehiculele în locurile special amenajate, în parcări, sau în incintele proprietăţilor, astfel încât pe căile de rulare să se poată acţiona pentru efectuarea lucrărilor de deszăpezire şi să cureţe zăpada de pe trotuarele din dreptul proprietăţii pe care o deţin.
Primar,
Ioan Cristian Moldovan
Coordonator activitate deszăpezire,
Popa Liviu
Nota Redacţiei: Titlul ne aparţine, iar comunicatul este de la Primăria oraşului Luduş!