Noutati

A început asfaltarea în „Arizona”, Luduș

 

 

În aceste zile, două dintre cartierele orașului sunt cuprinse în obiectivul de investiții „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de drumuri în orașul Luduș” cu o valoare de peste 28 000 000 de lei, proiect finanțat prin programul național „Anghel Saligny”.

 

 

Contractul de finanțare al reabilitării celor 15 străzi, Bradului, Fabricii, Garofiței, Gării, Ghioceilor, Independenței, Lăcrămioarei, Liliacului, Rândunelelor, Topitoriei, Trandafirilor, Vânătorilor, Viitorului, Zăvoiului și 1 Mai în lungime totală de 8,100 km a fost semnat la data de 20 iunie 2023, după care în 29 august 2023 a fost semnat contractul de execuție a lucrării cu firma SC Astor Com SRL.

 

 

Într-o etapă ulterioară consemnăm începerea lucrărilor în cartierul Arizona la 26 septembrie 2023, apoi în 9 octombrie și în cartierul Dacia. Acum, într-o altă etapă a început asfaltarea străzilor din cartierul Arizona. În cartierul Dacia lucrările sunt oarecum sub grafic din cauza complexității rețelelor de apă și canalizare care, după câteva decenii de funcționare trebuie schimbate în totalitate.

 

 

Pentru perioada următoare, lucrările se vor derula în funcție de condițiile atmosferice care sunt specifice anotimpului în care ne găsim. Oricum, important este că proiectul a fost început și suntem siguri că ceea ce nu se realizează în acest an se va continua în primăvara anului următor. Cu, sau fără influența alegerilor politice care urmează.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

Articole Similare

Back to top button