Noutati

Airsoft, un sport ce are din ce în ce mai multi adepți și în Luduș!

 

LL 6

 

“Formațiuni inamice încearcă pătrunderea liniei de apărare pe flancul drept. Trimiteți întăriri!” se aude insistent la stația radio. Comandantul operațiunii, împreuna cu ajutoarele sale, se apleacă peste harta desfășurată în fața lor pentru a reevalua situația. “Pregătiți trupele din rezervă. Vom ataca pe flancul stâng. Transmiteți flancului drept să facă tot posibilul să oprească înaintarea inamicului. Trebuie să îndeplinim obiectivele misiunii cu orice preț”.

Pare un citat dintr-o carte sau scenariu de film. Intradevăr, este un scenariu, insă un scenariu care se desfașoara în realitate, regulat, in zona industrială a orașului, in pădurie din localitațile învecinate și, din când în când pe alte meleaguri, românești sau chiar in afară. Participanții sunt oameni obișnuiți din diferite sectoare de activitate pe care-i unește în fiecare duminică o pasiune comună: AIRSOFT.

LL 3

Airsoftul este un sport necompetițional (recunoscut in România din 23 februarie 2010), o activitate recreativă, un joc, în cadrul careia participanții, folosesc arme de airsoft, replici la armele reale (copii fidele ale armelor reale doar în exterior), pentru a trage cu bile (BB) nemetalice (în special din plastic), cu scopul de a elimina adversarii. Se bazează exclusiv pe corectitudinea și fair-playul participanților, una dintre deosebirile față de paintball, sport cu care se aseamană. Are la bază câteva principii:

LL 1

Onoare. Participanții TREBUIE să recunoască loviturile primite, acestea nelăsând urme iar arbitrii sunt rareori folosiți.

Realism. Armele și echipamentele folosite trebuie sa imite echiavelntele lor reale, folosite de armată, poliție sau firme de securitate.

Camaraderie. Participanții trebuie să se constituie in echipe, squad-uri sau diferite forme de organizare, pentru a îndeplini misiuni, obiective.

LL 4

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui joc de airsoft și poate varia ca acțiuni intreprinse, în funcție de număr de participanți, stil de joc, locație, echipament, posibilități materiale sau pur si simplu dorința participanților și se poate inspira din conflicte militare reale, situații armate, jocuri ep calculator.  Astfel putem avea simple întâlniri de antrenament, fără scenarii prealabile, jocuri de CQB (Close Quarters Battle) simulând conflictoe urbane, scenarii de luptă preorganizate, simulări militare de luptă (mil-sim), reconstituiri istorice, competiții de tras la tinta si altele.

Detinerea, folosirea, comertul cu arme de airsoft, precum si aspecte asupra organizarii activitatilor specifice acestui sport, se regasesc in legea 117/15.06.2011 care aduce modificari la legea 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor. http://www.legex.ro/Lege-Nr.117-din-15.06.2011-113434.aspx  Pe scurt: Nu este necesară nici un fel de autorizare sau înregistrare pentru deținerea și folosirea acestor replici de airsoft. Este interzisă folosirea acestora în public. Vârsta minimă pentru achiziționare este de 18 ani.

LL 2

Există numeroase cluburi și organizații de airsoft în țară, și mai multe în străinătate. În general, cluburile se constituie din grupuri de jucători cu interese, preferințe și țeluri comune. Principalul factor de coeziune este localizarea geografică. Altele pot fi: stil de joc preferat, echipament folosit, etc. În orașul Luduș, airsoftul este practicat de aproximativ 4 ani, iar de 1 an a început sa se formeze și o echipă, un club sportiv, “Ludus Legio”. Numele este un joc de cuvinte in care Luduș este numele orașului însă, fără diacritice, Ludus, în limba latină înseamnă “școală”, în special “școală de gladiatori”, iar Legio, tot în latină, înseamnă legiune. Astfel, grosso, s-ar putea traduce ca “Legiunea Luduș” sau “Școala legiunii”. Există aproape 20 de jucători activi și, prin efortul personal al fiecăruia (financiar sau de altă natură) se încearcă creșterea acestui număr. Membrii echipei și-au propus să vină în ajutorul oricărei persoane majore din oraș sau împrejurimi, care dorește să participe la un eveniment local, în scop de promovare, cu informații, arme, echipament. Echipa nu are activități comerciale și un face închirieri de arme și/sau echipament, ci le oferă cu titlu gratuit, în anumite condiții.

LL 5

Pentru mai multe detalii despre airsoft și despre echipa orașului Luduș puteți găsi pe pagina de facebook a echipei www.facebook.com/LudusLegio . Tot pe pagina de facebook puteți lua legătura cu unul dintre membrii, dacă doriți sa participați la un eveniment sportiv de acest gen sau dacă doriți alte amănunte.

A CONSEMNAT,

MARIUS ANCA

Articole Similare

Back to top button