Noutati

Geniul șahist al lui Gari Kasparov oglindit în tânărul ludușean Mihai Alexandru Moise

 

Mihai Alexandru Moise este elev în clasa a VII-a A la Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” din Luduș, un elev cu rezultate bune la învățătură și la purtare, la fel ca mulți dintre colegii săi, fiind o speranță pentru părinți și pentru societate. Dacă la învățătură este egalul celor mai buni colegi, într-un anumit domeniu, Mihai nu are rival nici în școală și nici în oraș. Prea puțini dintre concetățenii săi știu că băiatul înalt, slăbuț, timid, de un bun simț deosebit este un luptător redutabil, un strateg și tactician care creează dificultăți majore adversarilor de la masă. De la masa de șah, desigur.

 

 

„Șahul este mult mai mult decât un joc”

„Am învățat să joc șah de la mama mea, când eram mic. La început nu mi-a plăcut foarte mult, însă, în timp m-a atras tot mai tare” spune Mihai Alexandru. Interesul crescut al copilului pentru șah i-a determinat pe părinți să îl ducă la Clubul Școlar Sportiv din Tîrgu Mureș pentru o pregătire de specialitate. Calitățile dovedite de copil i-au adus o legitimație și posibilitatea de a participa la turnee. Mai întâi pe plan local, apoi deplasările au fost din ce în ce mai lungi, iar turneele tot mai puternice. Fiind îndrumat de profesorii Gal Imola și Baratoși Iosif, rezultatele nu au întârziat să apară. A crescut și coeficientul ELO și clasificarea sportivă, una foarte bună pentru vârsta sa și pentru condițiile oferite de orașul în care trăiește. „Este obositor și costisitor să merg săptămânal la Tîrgu Mureș, dar nu renunț la șah. Am descoperit că șahul este mai mult decât un joc!”, spune Mihai Alexandru și adaugă că „Șahul este foarte interesant , te ajută să ai mai multă răbdare, îți dezvoltă gândirea, capacitatea de a face strategii. Însă, ca să devii mai bun și să obții rezultate , este nevoie de multă muncă și sacrificii pe măsură”.

 

 

În această toamnă, Mihai Alexandru trece în clasa a VIII-a, an terminal cu responsabilități școlare mai multe și mai mari, așa că timpul acordat șahului va fi mai redus în comparație cu situația de până acum. Și totuși, „Chiar dacă în clasa a VIII-a nu voi mai juca și studia șahul atât de mult ca până acum, după ce trec examenele, în clasa a IX-a voi dedica mai mult timp pasiunii mele, șahul”. În asceastă vară, Mihai lucrează zilnic zilnic la șah sub îndrumarea profesorului Napolean Tipter, pe Internet, căruia îi mulțumește pentru încrederea cu care îl creditează.

Este de notorietate situația sportului în România care se zbate în mediocritate, cu excepția câtorva vârfuri, și unde doar sporturile care fac spectacol beneficiază de  atenția sponsorilor care își promovează produsele și serviciile prin intermediul sportivilor. Șahul, un sport al minții, a devenit o cenușăreasă a sportului și este păcat că și în acest domeniu în care am strălucit odată, începem să vorbim la trecut.

 

 

„Îl susținem pe copilul nostru cu tot ce putem însă, doar cu sprijinul financiar propriu este foarte greu. Se pare că sponsorii își îndreaptă atenția doar spre sporturile de spectacol”, spune Ioana Moise, mama tânărului șahist care afirmă cu multă maturitate în gândire: „Am obținut mai multe premii, dar cel mai important este că am învățat că nu doar victoriile contează! Uneori pierzi, alteori câștigi, dar înveți din greșeli, progresezi și acumulezi experiență!”.

Cunoscându-l pe Mihai Alexandru Moise suntem convinși că drumul lui va fi mereu asccendent, chiar dacă va fi presărat și cu obstacolele care i se vor ivi în cale. Dar, ca să le depășească, pe lângă contribuția familiei este nevoie și de intervenția sponsorilor iubitori de sport, de șah. Indiferent de evoluția viitoare, Mihai Alexandru afirmă astăzi cu hotărâre: „Șahul este și va fi întotdeauna prietenul meu!”.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button