Noutati

Întâlniri ale primarului cu cetățenii (6)

 

Programul de întâlniri ale primarului Cristian Moldovan cu cetățenii orașului a continuat marți și joi, 8 aprilie și 10 aprilie 2024, unde au fost prezenți locuitorii străzilor din cartierul Dacia și străzilor Gării, Feroviarilor, Sepsi Lajos și Ioan Th. Olteanu. Alături de primarul Cristian Moldovan au fost prezenți viceprimarul Kis Istvan, Marius Dudilă, administrator public al orașului, Liviu Popa și Daniel Totu, directori în Primărie, șeful Poliției locale Nicolae Cotta și șeful de la salubrizare, Florin Hambețiu.

 

 

Obiectivele întâlnirilor sunt acelea de a aduce în atenția Primăriei problemele specifice ale cartierelor și ale locuitorilor lor, a descoperi împreună posibile soluții, dar și de a prezenta cetățenilor programele de investiții derulate în ultima perioadă, precum și proiectele aflate în diferite stadii de implementare sau proiectare.

 

“Dorim să venim cât mai aproape de ludușeni, astfel încât să identificăm principalele probleme cu care se confruntă, în vederea soluționării prompte a acestora. Sunt de părere că pulsul comunității se ia prin contactul direct cu locuitorii zonei și cu problemele semnalate de aceștia. Printr-o comunicare directă cu oamenii, putem oferi acestora informaţiile de care au nevoie, iar informaţia le va permite cetăţenilor să aprecieze în cunoştinţă de cauză acţiunile administraţiei. Cartierul Dacia se află în plin proces de reabilitare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Străzile care beneficiază de acest program sunt: Garofiței, Rândunelelor și Bradului. Prin acest proiect se va reabilita atât partea carosabilă cât și trotuarele și aleile de acces, crescând de asemenea și numărul de parcări.” – a precizat primarul Cristian Moldovan referitor la dialogul cu ludușenii din cartierul Dacia.

 

 

“Strada Gării și străzile de legătură până în strada Nicoale Grigorescu se vor reabilita prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny anul acesta. Prin același program se va rezolva, tot anul acesta, strada 1 Mai, stradă pe care se vor crea inclusiv piste de biciclete. Am notat toate solicitările celor prezenți, unele dintre ele fiind de natură a se rezolva cât mai curând, altele necesitând soluţii de durată.” – a conchis edilul ludușean la întâlnirea cu cetăţenii străzilor Gării, Feroviarilor, Sepsi Lajos și Ioan Th. Olteanu.

 

 

 

A consemnat
Ioan A. BORGOVAN

Articole Similare

Back to top button