Noutati

La Luduș s-a dat startul la depunerea documentelor pentru ajutorul de încãlzire! 750 lei venit net lunar pe membru de familie – noul plafon pentru acest ajutor!

 

De la 1 ianuarie 2019, plafonul în vederea acordãrii ajutorului de încãlzire a fost majorat de la 615 la 750 lei. Astfel, ludușenii cu venituri de pânã la 750 lei venit net pe membru de familie/pers. pot depune, pânã în 20 ianuarie 2019, solicitare la Primãria orașului Luduș, în vederea obținerii ajutorului pentru încãlzirea locuinței cu gaze naturale, energie electricã și combustibili solizi sau petrolieri. Pentru a beneficia de ajutorul pentru încãlzirea locuinței cu gaze naturale, energie electricã și combustibili solizi sau petrolieri începând cu luna ianuarie 2019, formularele de cerere și declarația pe propria rãspundere se ridicã și se depun completate, împreunã cu documentele doveditoare, la sediul Casei de Cultură “Pompeiu Hãrãșteanu” din Luduș.

 

 

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică, astfel consumatorii vulnerabili cu venituri situate până la pragul de 750 lei venit net lunar pe membru de familie, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie electrică, gaze naturale şi lemne (cărbuni sau combustibil petrolier), beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei – măsură de sprijin, care are drept scop acoperirea  unei părţi din cheltuielile aferente încălzirii locuinţei în perioada sezonului rece.

Cuantumurile lunare ale ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei :

 Venituri nete lunare/membru de familie Gaze naturale

– Lei –

Lemne şi Cărbuni

– Lei –

Energie electrică

– Lei –

mai mici de 155 lei 262 54 240
155,1 lei-210 lei 190 48 216
210,1 lei-260 lei 150 44 192
260,1 lei-310 lei 120 39 168
310,1 lei-355 lei 90 34 144
355,1 lei-425 lei 70 30 120
425,1 lei-480 lei 45 26 96
480,1 lei-540 lei 35 20 72
540,1 lei-750 lei 20 16 48 

Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţeieste reprezentantul familiei sau, după caz, persoana singură care îndeplineşte condiţiile legale de acordare a ajutorului, care solicită acordarea acestuia şi care poate fi, după caz: proprietarul locuinţei, persoana care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract cu clauze de întreţinere, titularul contractului de închiriere al acesteia ori alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere ori, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani.

Titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţeieste are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale.

Pentru verificarea îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, cererea şi declaraţia pe proprie răspundere trebuie să fie însoţite de documente doveditoare privind componenţa familiei, veniturile realizate şi bunurile deţinute de membrii acesteia inclusiv în alte unităţi administrativ-teritoriale, după cum urmează:

– original şi xerocopie  după  B.I./C.I., xerocopie certificat de naştere pentru copiii sub 14 ani, permis de şedere temporară/permanentă  sau document de identitate pentru cetăţenii străini sau apatrizi cu domiciliul sau reşedinţa în România;

– original şi xerocopie  după actele care atestă situaţia minorilor care nu locuiesc cu părinţii -curatelă, tutelă, plasament, hotărâre de  încredinţare, etc;

– acte doveditoare de venit (xerocopie cupon : pensie/ indemnizaţii/ ajutoare cu caracter permanent/alocație de întreținere(pensie alimentară) realizat în luna anterioară depunerii cererii, orice alt act doveditor privind veniturile familiei; pentru persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale – adeverinţă cu venitul realizat în anul 2017;

– extras de cont pentru luna în care se depune cererea pentru persoana sau familia care deţine un depozit bancar cu  valoare mai mare de 3.000 lei;

–  adeverinţă de la registrul “Agricol”;

–  contract de închiriere, după caz;

–  xerocopie după ultima factură gaz / electrica ;

–  certificat fiscal privind locuinţa sau bunurile deţinute în alte localităţi (Biroul ”Taxe și impozite”);

–  xerocopie după cartea de identitate a maşinii, după caz.

Solicitanţii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei pot depune la cam. 30 din cadrul Primăriei orașului Luduș, individual, sau prin asociaţiile de proprietari/chiriaşi, cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, împreună cu documentele justificative, de luni până vineri între orele 8:00-15:00.

În situaţia în care se îndeplinesc condiţiile pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se face prin dispoziţie a primarului, după cum urmează:

a). începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;

b). începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii;

c). începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună indiferent de data la care a fost depusă cererea.

Titularii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei sunt obligaţi să comunice primarului, prin depunerea unei noi cereri, orice modificare intervenită în componenţa  familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile.

Articole Similare

Back to top button