Noutati

La Luduș, se vând locuințele construite prin ANL

 

În acest an, Primăria orașului Luduș a încheiat procedura de înscriere în evidențele de publicitate imobiliară a apartamentelor situate în strada Zăvoiului, blocul 11, construite prin ANL și odată cu această înregistrare, locuințele îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi vândute.

 

 

În Raportul de specialitate întocmit de Gabriela Fleșar de la Compartimentul „Domeniu Public” sunt menționate actele normative care reglementează modalitatea de exploatare a locuințelor ANL, iar în Referatul de aprobare al primarului Ioan Cristian Moldovan la Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de vânzare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii care au fost construite prin Agenția Națională pentru Locuințe situate pe raza orașului Luduș este precizat că locuințele pentru tineri „destinate închirierii, se pot vinde titularilor contractelor de închiriere numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum 6 ani consecutivi de la data încheierii primului contract de închiriere, către același titular și/către persoana în beneficiul căreia s-a continuat închirierea în condițiile legii, fără ca vânzarea să fie condiționată de vârsta solicitantului și fără interdicție de vânzare, sau după minimum un an neîntrerupt de la data închierii primului contract de închiriere, cu condiția consemnării interdicției de vânzare pe o perioadă de 5 ani de la data dobândirii acestora la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, în condițiile legii”.

În Regulamentul de vânzare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii construite prin Agenția Națională pentru Locuințe situate în orașul Luduș este prevăzut: Procedura de valorificare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii; Achizițonarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii cu plata integrală, sau în rate; Prețul și modalitatea de plată, prețul fiind compus din valoarea de vânzare a locuinței ANL, precum și comisionul de vânzare (1% din valoarea de vânzare). În Regulamentul aprobat de consilierii locali este prevăzut și transferul de proprietate și declarații, obligații și garanții ale vânzătorului, precum și capitolele de „interdicții”, „litigii” și „forța majoră”.

 

 

A  consemnat

Ioan A. BORGOVAN

Articole Similare

Back to top button