Noutati

Luduşean arestat după ce a lovit 2 polițiști aflați în misiune!

 

Judecătoria Luduş a emis un mandat de arestare preventivă pe numele a unui bărbat din oraşul Luduş, după ce acesta a lovit 2 poliţişti care interveneau pentru restabilirea ordinii şi liniştii publice.

Aşadar, Judecătoria Luduş a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduş, de luare a măsurii arestului preventiv pentru 30 de zile, faţă de inculpatul B.C.A., cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce acesta a lovit doi poliţişti.

 

 

”În fapt, s-a reţinut că în data de 20 aprilie 2020 in jurul orelor 19.30, agenţii de poliţie T.M şi B.O., din cadrul Poliţiei Oraşului Luduş, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au intervenit pentru aplanarea unui conflict spontan pe raza oraşului Luduş, împrejurare în care au fost agresaţi fizic de către inculpatul B.C.A., care prin acţiunile sale violente a produs indignarea martorilor la eveniment, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică. Menţionăm că măsurile dispuse în prezenta cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în nici un fel principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a arătat Pachetul de pe lângă Judecătoria Luduş, într-un comunicat de presă.

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

 

Sursa: AGERPRESwww.agerpres.ro

Articole Similare

Back to top button