Noutati

„MICUL PESCAR” – concurs de pescuit sportiv la Luduș

 

Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Mureș în colaborare cu Primăria orașului Luduș organizează în ziua de sâmbătă, 3 august 2019, un concurs de pescuit staționar destinat micilor pescari cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani. Gherman Sandor, vicepreședinte cu probleme de pescuit din cadrul AJVPS Mureș a făcut precizările necesare pentru desfășurarea concursului în depline condiții de siguranță. Astfel, copiii trebuie însoțiți de câte un supraveghetor care va semna un acord de asumare a responsabilității totale în ceea ce privește siguranța copilului în timpul desfășurării competiției și, desigur, îl va supraveghea pe copil.

 

 

Concurenții sunt așteptați la ora 8,30 în locul numit „Brațul mort” al râului Mureș din orașul Luduș pentru stabilirea standurilor de pescuit ale concursului care se desfășoară în două manșe a câte 1,5 ore. Primul start se dă la ora 9,00 al doilea la ora 11,00 cu o pauză de 30 minute între ele. Premierea se face la ora 13,00. Alte precizări din regulament: Se va utiliza un singur băț, cu un singur cârlig, oferit de organizatori; Toți peștii vor fi eliberați la finalul concursului, fără a fi răniți; Nu este permisă intrarea participanților sau a adulților în apă;  Nu există taxă de participare. Apa, cafeaua, mâncarea se asigură de către organizatori pe toată perioada desfășurării concursului.

 

 

Ioan Tet, șef de grupă la Luduș a AJVPS Mureș spune că acest concurs destinat copiilor este unul menit să-i apropie de natură, să respecte tot ceea ce ne înocnjoară și nu în ultimul rând să îi familiarizeze pe copii cu activitatea de pescuit sportiv. Este benefic pentru copii să uite pentru câteva ore de existența telefonului, tabletei și a televizorului.

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button