Noutati

O nouă tinerețe pentru un monument la Luduș

 

După evenimentele din decembrie 1989 în orașul Luduș s-au inaugurat mai multe monumente omagiale pentru comemorarea principalelor repere din istoria României, precum și pentru perpetuarea memoriei unor personalități culturale române și maghiare. Dintre acestea se remarcă „Monumentul eroilor căzuți în luptele pentru apărarea țării și reîntregirea neamului românesc. Monumentul noului mileniu este amplasat în cartierul Dacia și a fost inaugurat în 15 august 2002 ca urmare a unei propuneri făcute de un comitet de inițiativă din cadrul Asociației Naționale a Veteranilor de Război. Consiliul local și primarul Ovidiu Dancu au aprobat atunci acordarea unei suprafețe de 81 m.p. din domneiul public al orașului, spațiu care a fost amenajat pentru monumentul cu înălțimea de aproape opt metri. În acea perioadă s-a amenajat și spațiul verde din apropiere, întregul complex fiind un punct în care se întâlnesc persoanele de vârsta a treia care beneficiază de umbra copacilor din apropiere.

 

 

După aproape 22 de ani o nouă viziune peisagistică și apariția unor noi materiale de construcție au creat condițiile ca vechiul monument să fie reabilitat, să întinerească, la fel ca și întreaga zonă.

Despre această nouă inițiativă, primarul Cristian Moldovan a afirmat că reabilitarea zonei se înscrie în proiectul amplu de înfrumusețare a cartierului și a orașului. În aceste zile, muncitorii lucrează din plin pentru a finaliza lucrarea de reabilitare a Monumentului și după cum este tradiția, Monumentul „Eroilor căzuți în luptele pentru apărarea țării și reîntregirea neamului românesc” va fi resfințit printr-o ceremonie religioasă în ziua de 10 mai 2024, eveniment la care primarul Cristian Moldovan îi invită pe toți cetățenii orașului, indiferent de etnie și de orientare politică.

Notă: Busturile scriitorilor Mihai Eminescu și Ion Creangă au fost inaugurate în anul 1992; Lupa Capitolina în 1993; Bustul poetului Petofi Sandor în anul 2012; Bustul domnitorului Mihai Viteazul în anul 2013, iar Complexul statuar al Unirii în anul 2018.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

Articole Similare

Back to top button