Noutati

O poveste de succes, povestea „Albinuțelor vesele” de la Școala Gimnazială „Ioan Vlăduțiu” Luduș – Mureș

 

Promoția 2015-2020 – un alt fel de „Rămas bun!” Condițiile actuale au generat asta… dar ce face un dascăl care își iubește elevii? Se adaptează oricărei situații și nu dezamăgește pe cei care cred în el!!!

Clasa a IV-a A – Clasa „Albinuțelor vesele” la finalul ciclului primar!

Nu aș fi putut să mă despart de acești copii minunați cu un pupic în online pe zoom, după 5 ani și după ce 3 luni, din pricina Covid 19 – doar acolo ne-am văzut, de aceea am început să pun la cale ,,despărțirea noastră”. Într-o perioadă în care distanțarea socială e benefică am conceput un roll-up care să stea între noi atunci când ne adresăm gândurile de final! Apoi m-am gândit la sacoșelele personalizate cu mici albinuțe vesele, în care am adunat roadele muncii acestui an, adică o mulțime de diplome, medalii și cărți. Am găsit o Casă de publicitate în oraș – partenerul ideal să-mi materializeze această idee. Ce să mai fac? Cu ce să-i mai surprind? …fiica mea cea mare are ,,mâini de aur” și confecționează niște bonsai miniaturali minunați; aveam în minte culorile, galben și negru, ea avea pietrele semiprețioase, pietricelele de râu și suportul de lemn și am mai dat curs realizării unei alte minunate surprize! A spus așa, după ce a terminat micile bijuterii:

 

 

Povestea a început de la “Albinuțe”. Așa se numește clasa mamei mele, care, învățătoare fiind, a mai incheiat cu succes, un alt ciclu de 5 ani și a dat startul unei noi generații. Micii bonsai în galben și negru le vor rămâne amintire peste ani…  atunci când orice s-ar întâmpla, mental, se pot întoarce într-o zonă atât de frumoasă și confortabilă a copilăriei. Mă simt onorată să am această ocazie de a reprezenta o structură fundamentală de formare a societății noastre: învățătoarea cu elevii ei. Mulțumesc …

Cu ce să-i mai surprind și pe copii și pe părinți deopotrivă? Cu filmul celor 5 ani petrecuți împreună. Zis și făcut: fotografii aveam din belșug, pentru că activitatea noastră, fără falsă modestie a fost bogată, așa că am găsit un nou partener, fiul unor prieteni, un tânăr student , cu drag de a mă ajuta și a ieșit un film plin de NOI  și plin de amintiri emoționante. Mai lipsea locația… și am găsit-o! O terasă generoasă a unei prietene „Casa Ludușană” – în apropierea orașului! Acolo am putut respecta și regulile stării de alertă!

 

 

Și uite așa, cu sufletul încărcat de emoții ne-am luat rămas bun! Vă mulțumesc, copii frumoși, părinți și bunici inimoși, tuturor celor care ne-ați fost alături din 2015 până azi!

,,Albinuțele vesele” se pregătesc de intrarea în ciclul gimnazial! Le urez mult succes, dar ce dor îmi va fi de ele! Ca fiecare fost elev de-al meu, au și ele locul lor special în inima mea!

Eu sunt responsabilă de fericirea copiilor mei! Cu asta mă ocup! La fiecare final de ciclu primar promisiunea mea e aceeași pentru toți: Sunt aici pentru voi și de azi înainte! Mă vedeți? (la mulți am fost deja la nuntă, la botezul copiilor… îi iubesc pe toți)

 

 

 

Prof. înv. primar

Bordan Ana  – „Queen Bee”

Articole Similare

Back to top button