Noutati

La Luduș, lucrări de înregistrare sistematică în „Programul național de cadastru și carte funciară”

 

Printr-un referat întocmit de ing. Elena Grebenișan, inspector de specialitate la Biroul „Cadastru și Agricol” din cadrul Primăriei orașului Luduș a fost solicitată suma de 185640 lei pentru achiziționarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul „Programului național de cadastru și carte funciară a lucrărilor de înregistrare sistematică inițiate de unități administrativ-teritoriale pentru sectoare cadastrale, prin cofinanțare pentru perioada 2019-2021”.

 

 

Solicitarea a fost făcută conform Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Art. I, punctul 9 din Legea nr. 105/2019 privind modificarea și completarea Legii cadastrului amintită mai sus. La art. 9, alineatul (30) se precizează că „Taxa pe valoarea adăugată se adaugă, potrivit legii, la sumele prevăzute în alin. (29) și (34), ce se decontează de Agenția Națională pentru cofinanțare sau finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică contractate de unități administrativ – teritoriale”. La Luduș există patru sectoare cadastrale după cum urmează: Sectorul cadastral nr. 77 cu 323 parcele estimate, cu o valoare totală estimată de 76874 lei, din care 39744 lei este valoarea plătită din bugetul local; Sectorul cadastral nr. 62 cu 147 de parcele estimate, cu o valoare de 34986 lei, din care valoarea plătită din bugetul local este de 16898 lei; Sectorul cadastral nr. 4 cu 160 de parcele estimate, cu o valoare de 38080 lei din care contribuția Primăriei este de 19687 lei; Sectorul cadastral nr. 2 cu 150 de parcele estimate, cu o valoare de 35700 lei, din care Primăria orașului Luduș plătește 18457 lei.

Referatul întocmit de ing. Elena Grebenișan, vizat de secretarul general al Primăriei jr. Eugenia Giurgea și de Biroul Financiar, Contabilitate, Resurse Umane a fost aprobat în plenul Consiliului Local.

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button