Noutati

Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

 

 

Rămas bun, Liceu! Una dintre cele mai frumoase amintiri ale anilor de liceu este, în mod cert, festivitatea de absolvire a școlii, sunetul a celui ultim clopoțel simbolic care rămâne mereu în amintire timp de ani și ani. La Luduș, ziua de 3 iunie 2021 a fost o zi de mare sărbătoare pentru cadrele didactice și elevii claselor a XII-a de la Liceul Tehnologic nr. 1, precum și pentru părinții, bunicii și rudele elevilor care au ajuns în pragul unui examen al maturității fizice și intelectuale, numit Bacalaureat.

Festivitate de nota 10

După un an de pauză, cauza fiind interdicțiile sanitare, conducerea Liceului, directorul unității, Corneliu Claudiu Ciucă și întregul personal al școlii, didactic și administrativ, au creat cele mai bune condiții pentru organizarea unei festivități de absolvire, greu de egalat sau de depășit în anii care urmează. Mai întâi, prof. Szekely Zoltan-Levente a introdus întreaga asistență, prin intermediul unui comentariu inteligent și cursiv, în atmosfera de sărbătoare și de solemnitate în același timp. Au fost intonate imnurile Gaudeamus, al României și al Uniunii Europene. Momentul religios a fost asigurat de protopopul ortodox Lucian Voșloban și de pastorul reformat Czirmai Levente care au binecuvântat festivitatea la care principalii protagoniști au fost elevii diriginților: prof. Niculina Astăluș (Matematică-informatică), prof.  Emil Alecu Stan (Științe ale naturii), prof. Daniela Bujoreanu (Științe ale naturii). Intensiv limba engleză  prof. Szente Istvan (Științe ale naturii), prof. dr. Mirela Cozma (Biologie. Intensiv limba franceză), prof. Cosmin Botezan (Tehnician în instalații Electrice), prof. ing. Beniamin Pal (Tehnician mecatronist). Au fost premiați cei mai buni elevi ai Liceului, Kocsis Brigitta Edina (media generală 9,95), Papp Lorand (9,93), ambii din clasa a XII-a D și Vlad Hațiegan (9,92) din clasa a XII-a A, dar și premianții fiecărei clase. Un moment mult așteptat a fost transmiterea cheii către elevii claselor a XI-a reprezentați de elevii Georgian Pocicaischi, Maria Ștefania Beldean și Manuela Păcurar. „Asemenea vouă, cheia pe care ne-o dăruiți, simbol al cunoașterii și al succesului, dorim să ne deschidă larg ușa spre maturitate în anul intens, dar special care ne așteaptă, dorind să vă imităm perseverența de care ați dat dovadă în aceste vremuri neobișnuite și să trecem cu bine, învingători, peste toate obstacolele ce pot surveni în calea noastră”, au transmis colegilor mai mari. A urmat un moment artistic coordonat de prof. Septimiu Pop, interpreții fiind elevi proveniți din toate clasele.

 

 

Felicitări și urări de bine

Claudiu Corneliu Ciucă, directorul Liceului:

„În primul rând ne bucurăm foarte mult, elevi, părinți și profesori pentru că am reșit să organizăm acest eveniment cu prezență fizică. Am avut multe discuții pe această temă cu elevii reprezentanți ai claselor și cu diriginții pentru a putea desfășura festivitatea în condiții de siguranță individuală și de grup, specific acestei perioade de pandemie. Este evident că școala ne ajută să înțelegem că educația este cheia care deschide ușa de aur a libertății. Școala nu este doar locul unde ați acumulat cunoștințe, ori ați cules informații, ci locul unde ați devenit oameni, așadar încercați să fiți oameni de valoare și nu neaparat, doar oameni de succes! Desigur, pentru a deveni om este nevoie de educație, iar educația nu se limitează doar la o etapă din devenirea umană, nu este doar pregătire pentru viață, educația este viața însăși. (…) Fie ca succesul să vă încununeze ambiția și strădania, iar reușitele să vă înnobileze caracterul! Mult succes la Bacalaureat, precum și pe întreg parcursul vieții!”.

 

 

Ioan Cristian Moldovan, primarul orașului:

„Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la festivitatea de absolvire a claselor a XII-a a liceului nostru, liceu cu vechi tradiții de peste 50 de ani și cu bune rezultate la nivelul județului. Mă bucur foarte mult să particip din nou la această festivitate după un an de zile de întrerupere, care a fost cauzată de pandemia de coronavirus. Acum ne bucurăm cu toții de ridicarea restricțiilor și de faptul că procesul educativ și-a reluat cursul firesc și normal. (….) Vreau să mulțumesc tuturor profesorilor pentru efortul pe care îl faceți an de an, zi de zi, în educarea copiilor noștri și vă mulțumesc încă o dată pentru faptul că v-ați adaptat rapid și eficient la noile cerințe de predare de la distanță pentru că știu că acest lucru nu a fost simplu pentru toți. (…) Dragi absolvenți, trebuie să știți că din ambiție și sentimentul datoriei nu se naște nimic cu adevărat special, ci mai degrabă din iubire și pasiune. Vă felicit pentru că ați trecut prin momentele grele ale ultimului an și vă doresc mult succes atât la examenul de Bacalaureat, cât și în continuare, oriunde alegeți să mergeți, fie în învățământul superior fie direct în câmpul muncii”.

Ioan Antoniu Berar, inspector școlar general adjunct ISJ Mureș:

„Astăzi, la ceas de sărbătoare, când promoția 2017-2021 a liceului încheie una dintre cele mai frumoase etape ale vieții, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Mureș dorește să felicite această generație de absolvenți și să le mulțumească pentru modul cum s-au adaptat pe parcursul acestei perioade dificile de învățământ la distanță. (…) În final, vă felicit și vă urez succes la Bacalaureat și la toate examenele vieții. Așa cum spunea domnul Primar, anterior, prin perseverență, prin muncă, prin dăruire, ambiție și tenacitate veți ajunge acolo unde vă doriți: să fiți cei mai buni și să reprezentați cu cinste orașul Luduș și localitățile de unde proveniți. Felicitări și scces!”.

 

 

Kis Istvan, viceprimarul orașului:

„Dați-mi voie să vă felicit de două ori pe voi, absolvenții și pe profesorii voștri. O dată pentru perseverența, puterea și răbdarea de care ați dat dovadă în această perioadă grea care din anul trecut, din martie, a fost o perioadă care ne-a demonstrat că învățământul fizic la școală nu poate fi înlocuit cu nimic chiar dacă v-ați pliat foarte frumos și foarte repede pe învățământul online. A doua oară dați-mi voie dă vă felicit pentru rezultatele obținute și să vă urez mult, mult succes la examenul maturității și mult succes la alte examene de admitere, alte examene ale vieții . (..) Dacă tot ați experimentat on-lineul vă spun că pe lângă știință să folosiți și imaginația pentru a reuși în viață. Vă doresc mult succes!”.

Festivitatea s-a încheiat cu un moment emoționant pentru întreaga asistență prin anunțul că prof. ing. Beniamin Pal, dirigintele apreciat și iubit al clasei de mecatronică, iese la pensie. O etapă s-a încheiat în viața profesorului, un nou drum se așterne în fața absolvenților de la Liceul Tehnologic nr. 1 Luduș. Tuturor, succes, noroc și sănătate în viață!

 

 

Bani pentru repararea străzilor. În data de 17 mai 2021, Liviu Popa, directorul „Direcției Intervenții Transport Zone Verzi” (DITZV) din cadrul Primăriei orașului Luduș a întocmit un referat de necesitate înanitat Biroului „Buget, Finanțe, Contabilitate, Resurse Umane (BFCRU), solicitând suma de 400000 lei din fondul de rezervă bugetară. Destinația acestei sume este efectuarea de reparare a străzilor Principală din cartierul Roșiori și Ioan Theodor Olteanu. În referat, Liviu Popa precizează că Estimarea valorii lucrărilor de reparații pe aceste două străzi depășește disponibilul financiar al bugetului local, motiv pentru care am solicitat doar suma de 400000 lei urmând ca în perioada de atribuire să fie impusă condiția ca diferența până la valoarea achiziției să fie achitată în mod egal în următorii doi ani financiari, respectiv în anul 2022 și anul 2023”. În Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului local, primarul Cristian Moldovan afirmă că „Am inițiat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local din necesitatea efectuării unor virări de credite în bugetul Primăriei, cât și a unităților subordonate orașului Luduș care sunt necesare activității în bune condiții. Rectificarea bugetului local este necesară, oportună și legală și se impune pentru buna funcționare a activității instituției cu toate activitățile de subordonare locală”. Maria Suciu, șef Birou BFCRU a afirmat că „Valoarea totală a lucrărilor va fi mai mare, iar pentru diferență se va impune condiție în procedura de achiziție ca restul sumei să se achite în mod egal în următorii ani 2022-2023, iar la semnarea contractului se vor face credite de angajament multianuale”. Prezentat în plenul Consiliului local în ședința din 19 mai 2021, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local a fost aprobat de consilierii locali.

 

 

Ziua Eroilor la Luduș. Martor încremenit în timp, Cimitirul Eroilor din Luduș este locul odihnei de veci a 240 de militari români și sovietici care au căzut în luptele de eliberare a orașului Luduș în toamna anului 1944. Se vor împlini în acest an 77 de ani de când eroii cunoscuți sau necunoscuți sunt omagiați pentru că și-au jertfit viața sperând că urmașii lor vor trăi într-o lume mai bună, mai dreaptă. Dorin Grama, cel care a condus desfășurarea ceremoniilor a mulțumit în numele organizatorilor, Primăria și Consiliul local Luduș, pentru participarea celor prezenți, prea puțini, totuși, amintind că: „Ziua Eroilor este prăznuită odată cu Ziua Înălțării Domnului pentru că modelul lăsat de Mântuitorul nostru a fost unul de jertfă care duce la bucuria de ne lua crucea și a ajunge la o altă lume, la o lume fără durere, fără întristare și la fel, Eroii din toate timpurile și din toate locurile s-au jertfit pentru patrie și neam, pentra ca noi să avem astăzi o limbă, un drapel, o stemă, o țară, astfel că jertfa lor a dus la înălțarea noastră spirituală, a țării”.

 

 

Ceremonialul religios

După intonarea Imnului de Stat al României, Protopopul Ortodox Lucian Voșloban, alături de preoții Constantin Savu, Viorel Ormenișan, Valer Moldovan și Mihai Cercel au oficiat o slujbă de pomenire în memoria Eroilor României care s-au sacrificat pentru credința strămoșească, pentru întregirea țării. La ceremonie au fost prezenți: primarul Cristian Moldovan, viceprimarul Kis Istvan, consilierii Liviu Botezan, Sebastian Căpușan, Adrian Banea, Claudiu Ciucă, Carmen Petac, Szekely Zoltan, Ioan Șopterean, Gelu Puia, Ioan Călugăr și Cornel Herepean. Armata a fost reprezentată prin col.(r) Sever Popovici și col.(r) Valeriu Cecălăcean. Am remarcat și prezența unui grup de elevi și eleve în frumoase costume naționale, veniți de la Liceul Tehnologic nr. 1 Luduș. Înainte de momentul depunerii de coroane de flori, protopopul Lucian Voșloban a menționat că : „În a 40-a zi după marele Praznic al Învierii, Biserica a rânduit ca împreună cu momentul Înălțării la Ceruri a Mântuitorului Isus Christos să fie cinstiți și Eroii români căzuți pe toate câmpurile de luptă, dar nu numai aceștia, ci și cei care au luptat în închisori, în lagăre menținând credința și demnitatea poporului român”. Au depus coroane de flori cu tricolor, Primăria și Consiliul local Luduș, Asociația Națională a Veteranilor de Război și Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, subfiliala Luduș, Ministerul de Interne Luduș și Instituțiile de învățământ din oraș. În închiere s-a păstrat un moment de reculegere în memoria ostașilor români căzuți în războaie pentru apărarea patriei și a bisericii străbune.

 

 

Se indexează impozitele și taxe locale. Într-un Raport de specialitate privind indexarea impozitelor și taxelor locale, a altor taxe asimilate acestora și a limitelor amenzilor pentru anul 2022 semnat de Șeful Biroului „Impozite și Taxe Locale” și de inspectorii Violeta Orosan, Ana Maria Ghemeș și Varga Zoltan se precizează prevederile art. 491 și 493 din Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal că: „În cazul oricărui impozit sau oricărei taxe, care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual, de către consiliile locale, ținând cont de rata inflației pentru anul anterior, comunicată pe site-ul oficial al Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Sumele indexate conform alin. (1) se aprobă prin hotărâre a Consiliului local și se aplică în anul fiscal următor”. În luna ianuarie 2021 Institul Național de Statistică a anunțat pr site-urile oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice că rata inflației pentru anul 2020 este de 2,6%. În consecință, Biroul Impozite și Taxe Locale din Primăria orașului Luduș „Propune spre aprobarea Consiliului local Luduș indexarea cu rata inflației de 2,6% a impozitelor și taxelor locale și a altor taxe asimilate acestora, precum și a limitelor amenzilor prevăzute de Legea nr. 227/2015, privind Codul fiscal, (…), așa cum au fost ele prevăzute pentru anul 2021 prin HCL nr. 71 din 28.04.2020”. Având în vedere și Referatul favorabil de aprobare al primarului orașului Luduș, Cristian Moldovan, consilierii locali au aprobat art. 1 al Proiectului de hotărâre: „Pentru anul 2022 se indexează impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și limitele amenzilor, cu rata inflației de 2,6%, conform anexelor 1-17, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre”.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button