Noutati

Panoramic ludușean! Grupaj realizat de Ioan Andreiu Borgovan.

 

GRATUITATE. În ședința Consiliului local din luna aprilie s-a pus în discuția plenului un proiect de hotărâre cu privire la organizarea întâlnirilor electorale în incinta Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” și în căminele culturale din cartierele Gheja și Roșiori. Aleșii locali au aprobat în unanimitate ca pe parcursul desfășurării campaniei electorale pentru alegerile din 5 iunie, formațiunile politice să poată folosi în mod gratuit spațiile Casei de Cultură pentru două întâlniri electorale. Rezervarea sălilor se poate solicita cu minim 10 zile înainte de data solicitată. Sonorizarea întâlnirilor se face contracost, la tariful de 100 lei/întâlnire.

REPREZENTANȚI. În ședința Legislativului local din 19 aprilie 2016 au fost desemnați reprezentanții Consiliului Local în Comisia de soluționare a contestațiilor privind rezultatele procedurii de selecționare și evaluare a proiectelor finanțate din fondurile  bugetului local pentru activități nonprofit de interes local în anul 2016. Mai întâi, Kiss Istvan i-a propus pe consilierii locali Vasile Trifan și Daniel Totu, apoi consilierul Gelu Puia l-a propus pe consilierul Ioan Rad. Cei trei propuși au fost acceptați în unanimitate de colegii lor.

 

13239054_1032026053548516_8956504194624959486_n

 

ORDINEA DE ZI. Ultima ședință a Consiliului Local Luduș din această legislatură are doar opt puncte înscrise pe ordinea de zi. Marți, 24 mai sunt puse în discuția Legislativului local proiectele de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivele de investiții „Modernizre strada 1 Mai” și „Modernizare strada Mureșului și strada Crângului”; Aprobarea mandatului dat reprezentantului Primăriei de a vota în AG a ADI „AQUA INVEST Mureș” proiectul Actului adițional la contractul de delegare a Gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare și actualizarea tarifelor serviciilor conexe aplicate de SC „Compania Aquaserv” SA; Aprobarea unui sprijin financiar de la bugetul local pentru unitățile de cult din Luduș, selecționate și evaluate cinform Regulamentului aprobat prin HCL nr. 43/2016; Aprobarea finațării nerambursabile din bugetul local pentru proiecte selecționate conform HCL 42/2016; Modificarea organigramei și a statului de funcții în Primăria orașului; Rectificarea bugetului local. La capitolul „Diverse” este prezentat răspunsul biroului „IADP” la cererile înaintate de cetățeni din cartierul Roșiori.

RECTIFICARE DE BUGET. Pentru buna funcționare a instituțiilor publice din oraș, Executivul  a propus, iar Legislativul local a aprobat câteva cereri ale școlilor din subordine. Pentru reamenajarea unui grup sanitar din localul 3 al școlii situat pe strada Tineretului a fost nevoie de suplimentarea bugetului cu suma de 1654 lei, iar aceeași școală, Gimnazială nr. 1 a solicitat suma de 2000 lei pentru organizarea fazei interjudețene la fotbal, clasele  V- VIII. Pentru verificarea caracteristicilor tehnice ale aparaturii medicale achiziționate și consultanță de specialitate, Compartimentul ADP și APL din Primărie a solicitat de la bugetul local 4500 lei.

 

13239079_1032026243548497_4507954524858856462_n

 

COMPLETARE. În luna septembrie 2015 prin HCL 144, Legislativul local era de acord cu trecerea unor mijloace fixe din domeniul public în domeniul privat al orașului Luduș în vederea scoaterii  din funcțiune, casării și valorificării unor poziții menționate de SC Compania Aquaserv SA. În acest an, în luna februarie, Compania Aquaserv a solicitat Primăriei orașului completarea HCL 144/2015 cu alte trei poziții. În luna aprilie 2016, Consiliul local a completat actul menționat cu Anexa 1 – Lista mijloacelor fixe disponibile.

 

AFIS ZILE LUDUS 2016

 

SĂRBĂTOARE. În ședința Consiliului local din luna aprilie a fost pusă în discuția plenului Hotărârea cu privire la organizarea manifestării „Zilele orașului Luduș” în perioada 24 – 26 iunie. Și în acest an activitățile se organizează în colaborare cu Music TDR Show Cluj-Napoca reprezentată de Ioan Gorgan. Protocolul de colaborare a fost semnat din partea UAT Luduș de primarul Cristian Moldovan. Finanțarea manifestării se face cu fonduri de la bugetul local și din alte surse legal constituite.

 

A consemnat

Ioan Andreiu Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button