Noutati

Panoramic ludușean. Grupaj realizat de Ioan A. Borgovan

 

COOPERARE. În luna martie 2018, Consiliul local Luduș a luat în discuție o solicitare de cooperare venită din partea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș în scopul eficientizării sistemului de ordine și siguranță publică. În referatul întocmit de Anca Năsudean de la Serviciul „IADP” din Primăria orașului este indicat art. 36 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală în care este prevăzut: „Consiliul local hotărește, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local”. În ședința din 27 martie 2018, Consiliul local a aprobat cooperarea între Primăria orașului și IPJ Mureș ținând seama că „Asocierea sau colaborarea se realizează pe bază de contracte de asociere, în care se prevăd  și sursele de finanțare reprezentând contribuția fiecărei autorități a administrației publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie (….), în condițiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat (…)”. Proiectul de hotărâre aprobat prevede că Primăria orașului asigură, din bugetul local, suma de 6000 lei, necesară completării suportului logistic pentru întreținerea, mentenanța și repararea mijloacelor de transport utilizate în realizarea activităților concrete care vor fi întreprinse pentru realizarea obiectivelor stabilite în cadrul proiectului, pentru autovehiculele M.A.I. aflate în administrarea IPJ Mureș care își vor derula activitățile în limitele competențelor teritoriale. Primarul Cristian Moldovan a fost mandatat de Consiliul local se semneze convenția de cooperare.

 

 

MIJLOACE FIXE. În timp, conform unor norme de funcționare bine stabilite, mijloacele fixe ajung în stare de degradare morală și fizică. Pentru a fi scoase din evidențe există o legislație reglementată printre altele de OG nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor fixe corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ teritoriale; de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia și HG 2139/2004 privind clasificarea și duratele normate de funcționare a mijloacelor fixe. Analizând listele de inventariere, procesele verbale de inventariere  și listele cu propuneri de casare, comisia din care a făcut parte Marius Dudilă – administrator public, Liviu Popa – director executiv, Răzvan Vălean – arhitect șef și inspectorii Genoveva Bologa și Viorel Berbecar a întocmit un centralizator cu mijloacele fixe care aparțin domeniului public al orașului și sunt propuse a fi trecute în domeniul privat al orașului în vederea scoaterii din funcțiune, casării și, după caz, valorificarea acestora. În centralizator sunt trecute trei poziții: Garaj auto metallic (dat în folosință în oct. 1975), Gard din plăci de azbociment (nov. 1974) și Gard din împletitură de sârmă (dec. 1980). Toate cele trei mijloace fixe sunt degradate în procent de 100%. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Consiliul local.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button