Sâmbătă,18 aprilie 2015, ora 6,30, pe o vreme apasătoare cu ploaie şi vânt,spaţiul din jurul Bisericii „Sfântul Nicolae”, din Luduş s-a animat mai mult decât în alte dimineţi.Din toate direcţiile,pe jos sau cu maşini,şi-au făcut apariţia 53 de pelerini dornici să pornească într-o călătorie pe la locuri de închinăciune de pe Valea Arieşului.După inerentele probleme organizatorice,rezolvate cu operativitate de părintele Viorel Ormenişan,conducătorul grupului,ne-am urcat în trei microbuze şi am pornit la drum,fiecare purtând în inimă speranţa că la finalul zilei va putea să spună,cu multumire sufletească,că s-a încărcat de o energie pozitivă,atât pe sine,cât şi pe cei dragi,daca ne gândim că nu a fost loc de închinăciune în care să nu se lase pomelnice şi să se rostească rugăciuni .
Din când în când, printre norii apăsători,soarele îşi făcea apariţia pentru câteva momente,pentru ca apoi, să fie iar acoperit de norii care prevesteau ploaia binefăcătoare. Prima oprire am facut-o la „Mănăstirea Mihai Vodă” de la Turda,înfiinţată în anul 2002. Înainte de a intra în incinta complexului monahal am făcut un popas în faţa Monumentului ridicat în amintirea domnului primei uniri a Ţărilor Române,Mihai Viteazul. Monumentul are o înălţime de 1601 centimetri(cifra reprezintă anul morţii viteazului domnitor).Acolo,ne-am reamintit,cu durere,de uciderea mişelească a acestuia.Am vizitat complexul monahal aflat în plină detzvoltare.Am intrat şi am admirat biserica construită în stil bizantin,după modelul vechii Mănăstiri Mihai Vodă,din Bucureşti,ctitorită de Mihai Viteazul,precum şi aşezământul de chilii. Cu sufletele încărcate de frumuseţea cântărilor auzite în Paraclisul unde se oficia slujba, am pornit spre cel de al doilea lăcaş de cult,Mănăstirea” Martirii Neamului”,de la Muncelu-Baia de Arieş,jud. Alba.Aşezat într-un loc în care apele Arieşului îţi susură în urechi,pe o colină frumoasă de la poalelele Munţilor Macu şi Margoia, lăcaşul îţi lasă în suflet dorinţa de a reveni şi a revedea imaginile de vis.
Al treilea obiectiv l-a reprezentat Mănastirea” Înălţarea Sfintei Cruci” de la Lupşa,aşezământ monahal ortodox pentru călugări ce adăposteşte unicul locaş din lemn din secolul al XV-lea din aceste locuri.Istoria acestei mănăstiri este una zbuciumată,aşa,cum zbuciumată a fost istoria românilor din Ardeal.Oficial,mănăstirea s-a redeschis în anul1991,iar în anul 1994 au revenit aici primii monahi.În anul 2001,Igumenul Efrem Vatopedinul a dăruit Mănăstirii Lupşa o părticică din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos,iar în anul 2004,o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Mângâietoarea din Sfântul Munte,de la Mănăstirea Votopedi.
După vizită,după închinare şi,bineînţeles după nelipsitele pomelnice şi cumpărături pentru cei dragi,tremurând de frig,dar din ce în ce mai încălziţi sufleteşte, pornim spre al 4 –lea obiectiv”Schitul Sub Piatră”,din comuna Sălciua de Jos. Schitul are hramul pe 14 octombrie,ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi şi este ridicat pe vatra unui vechi aşezământ mănăstiresc,în anul 1991. Biserica din lemn de brad a schitului a fost ridicată în anul1797 şi este declarată monument istoric. Şi aici este în construcţie o nouă biserică şi un complex de chilii.De sus,de pe platoul unde este situat schitul ai senzaţia că transformându-ţi mâinile în aripi ai putea zbura. M-a impresionat,în mod deosebit, amabilitatea şi deschiderea spre dialog a părintelui care ne-a intâmpinat şi ne-a oferit informaţii preţioase despre istoricul lăcaşului şi viaţa de pe aceste locuri,despre care bătrânii obişnuiesc să spună că: „Îngerii cântă Liturghia cerească şi soarele răsare de două ori”.
Impresionaţi de cele văzute,de liniştea şi ordinea care domneşte peste tot,ne-am reluat călătoria pe Valea Arieşului spre următoarele obiective.Aici,cu regret trebuie să spun că m-a cuprins o mare tristeţe,când am văzut cât de poluat este răul;există zone cu mormane de peturi şi deşeuri aduse de ape. Unda de tristeţe s-a risipit repede când am ajuns la două bijuterii de arhitectură situate la poalele Trascăului din Munţii Apuseni,între satul Buru şi comuna Rimetea,într-o zonă pitorească.Este vorba despre Mănăstirea cu hramul” Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail,Gavril şi Rafail” şi „Acoperământul Maicii Domnului”,o construcţie în formă de cruce bizantină cu o singură cupolă,model unicat,conceput şi realizat de către părintele Ioan Comâneci.De remarcat că acest lăcaş s-a ridicat în timp de şase luni.Cea de a 2-a bijuterie arhitecturală este Mănăstirea cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”,în formă de treflă(cruce grecească cu toate laturile egale),cu o singură cupolă.Majoritatea monahiilor care slujesc în cele două mănăstiri (peste 45) au una sau doua facultăţi,masterate şi doctorate obţinute înainte de a intra în viaţa monahală.
Următorul obietiv pe care urma sa-l vizităm era “Schitul Livezile”. Pentru a ajunge la acesta se coteşte,din faţa Primăriei, spre stânga şi se urcă pe un drum strâmt spre nord-vest peste 8 km.Înfiinţat în anul 1995,schitul are o biserică în formă de cruce cu pridvor deschis şi turlă deasupra pronaosului.Este un schit de maici,majoritatea tinere care ne-au încântat auzul cu vocile lor duioase. Ca peste tot şi aici se construieşte,se munceşte şi se înalţă rugăciuni fierbinţi. Părăsim zona deosebit de frumoasă cu gândul să ne îndreptăm spre ultimul obiectiv cuprins în program,Mănăstirea Râmeţ.Pentru a scurta ruta s-a decis să ne folosim de drumul forestier,un drum care strabate păduri de foioase,un drum fascinant care îţi aduce în faţă imaginea pămâtului binecuvâtat cu care Creatorul a înzestrat România.Admirăm fascinaţi peisajul,pomii ninşi de flori şi într-un târziu ne dăm seama că am ajuns pe platoul Trascăului de unde ni s-a deschis o panoramă,aproape ireală, spre crestele şi abrupturile calcaroase din zona Cheilor Râmeţ.De acum,începe o frumoasă şi emoţionantă aventură,deoarece o ceaţă densă îţi face apariţia în tot mai multe zone.Lipsesc indicatoarele ,aşa că rătăcim puţin drumul,dar avănd nişte şoferi pricepuţi şi buni profesionişti ne întoarcem şi străbatem un lung drum şerpuit printre ogoare şi păşuni.Ne impresionează urmele unei civilizaţii care apune,casele cu acoperiş foarte înalt care se încăpăţânează să mai rămână în picioare ca dovadă a ceea ce a fost cândva o gospodărie ţărănescă de la munte.Trecem printr-o carieră de piatră şi continuăm drumul până la un canton de unde începem coborârea spre satul Râmeţ. Odată ajunşi la drumul asfaltat,toată lumea răsuflă uşurată şi se bucură de imaginile de vis pe care le-am văzut.
Am ajuns la Mănăstirea Râmeţ pe înserate,ne-am închinat şi ne-am rugat împreună cu maicile,cu preoţii şi ceilalţi pelerini prezenţi,încă,în număr foarte mare în sfântul lăcaş.Doamne,ce atmosferă sublimă,ce pace interioară şi ce încărcătură sufletescă! Este ora 20 şi 30 de minute cănd ne pornim spre casă, fiecare retrăind în felul său emoţia zilei. Nu pot să închei relatarea de faţă fără să fac câteva aprecieri legate de starea de bine pe care am trait-o pe parcursul întregii zile. În toate lăcaşurile vizitate am găsit o atmosferă de pace sufletească,de meditaţie, de pioşenie, prielnică pentru rugăcine.Peste tot monahiile şi călugării muncesc în linişte,în bună rânduială şi înalţă rugăciuni. Peste tot se construieşte,se amenajează,se crează condiţii de viaţă mai bune .Păcat că infrastructura rutieră lasă de dorit,că nu se face suficientă promovare şi că nu ştim să valorificăm frumuseţile ţării noastre prin dezvoltarea de proiecte turistice,păcat că poluăm apele şi mediul înconjurător! Am şi câteva sfaturi pentru cei care vor dori să ajunga în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu:nu încercaţi să ajungeţi acolo cu autocare,drumurile înguste nu permit intrarea acestora,dacă vreţi să mergeţi pe drumul forestier să porniţi din timp că să nu vă prindă seara în zonă! Mulţumim,părinte Viorel Ormenişan pentru traseul propus!Mulţumim,Ovidiu,Sebi şi Mihai,şoferi pricepuţi,adevăraţi profesionişti că ne-aţi adus cu bine acasă!
A consemnat
Prof. Ana Pandrea
