Noutati

“Rechinul” Tapaszto a muşcat Big Benul!

 

Ciprian „Rechinul” Tapaszto a cucerit o medalie de aur şi una de bronz la puternicul concurs internaţional de skandenberg X-Men Armwrestling, care s-a desfãşurat în 7 noiembrie la Hotelul Crowne Plaza din Londra.

 

CT

 

Luduşeanul a ocupat locul I la categoria +95 kg mâna dreaptã dupã ce a dat „de masã”(nu de pãmânt!) cu multiplul campion din Hexagon, Aymeric Pradines. De asemenea, „Rechinul” a urcat pe treapta a treia a podiumului la proba reginã a concursului, respectiv Open mâna dreaptã. Competiţia a avut următoarele categorii de greutate: -70 kg , -78 kg, -86 kg, -95 kg şi + 95 kg. Întrecerea, rezervatã exclusiv profesioniştilor, a reunit la start sportivi din tãri precum Rusia, Ucraina, Austria, Marea Britanie, România, Franţa, Italia, Bulgaria, Norvegia, Belgia, Polonia, Croaţia etc.

 

Echipa

 

Dintre numele mari ale mapamondului care au luat parte la X-Men Armwrestling îi amintim pe Rustam Babayev (Ucraina), Cvetan Gashevski (Bulgaria), Asmonas Mantas (Lituania) sau Aymeric Pradines (Franţa). România a fost reprezentatã de Ciprian Tapaszto, Viorel Dobrin, Olimpiu Fãt, Ştefan Tamaş, Andrei Chipreanov şi Marius Jurovschi, toţi luptând pentru clubul englez London Armwrestling.

 

 

A consemnat
Sorin Crăciun

Sursa: CUVANTUL LIBERwww.cuvantul-liber.ro

Articole Similare

Back to top button