Noutati

“Să fim cu toţii mândri de Liceul din oraşul Luduş, care are un farmec aparte!” – Ormenişan Sergiu Adrian, Preşedintele Consiliului Şcolar al elevilor de la Liceul Tehnologic Luduş.

 

Stăm de vorbă cu Ormenişan Sergiu Adrian, Preşedintele Consiliului Şcolar al elevilor de la Liceul Tehnologic Luduş.

I.B. – Ce semnificaţie are liceul luduşean pentru tine?

O.S. – Liceul Tehnologic nr. 1 Luduş este pentru majoritatea oamenilor din oraş un loc în care s-au întâmplat multe lucruri frumoase, s-au legat prietenii trainice care încă durează după atâţia ani, s-au dezvoltat personalităţi, s-au sculptat caractere, dar mai ales locul în care şi-au petrecut 4 ani din tinereţe. La fel se întâmplă şi acum. Generaţia actuală este probabil cea mai energică dintre toate, sau probabil este doar o doză de subiectivism din partea mea, pentru că fac parte din ea, însă mie mi se pare că liceul parcă s-a trezit la viaţă în ultima vreme.

 

10376911_790128161027433_987319946214844053_n

 

I.B. – Ce poţi să ne spui despre cadrele didactice ale liceului?

O.S. – Cea mai mare parte a profesorilor sunt tineri, directorii sunt tineri, şi în sfârşit avem satisfacţia de a fi înţeleşi. Avem senzaţia că atât noi, elevii acestui liceu, cât şi profesorii şi conducerea, trăim în aceeaşi lume. O lume care prinde tot mai mult contur în jurul nostru, o lume care naşte speranţe pentru viitor.Liceul este minunat datorită personalului didactic bine pregătit, datorită elevilor extraordinari, şi pentru ambianţa plăcută creată de colaborarea excelentă dintre elevi şi profesori. Această ambianţă plăcută a făcut posibil ca mai multe proiecte să prindă contur, coruri să ia naştere, echipe să se formeze, activităţi să se întâmple, astfel încât foarte mulţi elevi să se implice în activităţi culturale, sportive, educaţionale, care să aducă un câştig liceului şi implicit elevilor şi profesorilor.

 

12422266_957554404322751_408753677_o

 

12415598_957554530989405_1795181158_o

 

I.B.: Care este cel mai important proiect care se desfaşoară în acest an la Liceul Tehnologic nr.1?

O.S. – Acest an este unul special pentru liceul nostru prin prisma unei şanse numite Olimpiada K. Acesta este un program de responsabilizare socială organizat de Kaufland Romania şi implementat în parteneriat cu Şcoala de Valori şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, program care oferă 104 premii în bani pentru şcolile din România:
Un premiu – Locul I – în valoare de 40000 Euro.
Un premiu – Locul II – în valoare de 30000 Euro.
101 premii – Locul III – în valoare de 20000 Euro.
La care se adaugă mai multe premii de 2000 Euro, premii suplimentare pentru cei care termină activităţile într-un termen mai scurt decât cel stabilit.

 

12415889_957554480989410_1896211885_o

 

12416000_957554524322739_1270542871_o

 

 
Proiectul constă în implicarea elevilor şi a profesorilor în diferite activităţi din mai multe domenii, activităţi care au un anumit punctaj, diferenţierea dintre şcoli fiind făcută de punctajul final acumulat la sfârşitul programului. Am implicat elevii în diverse activităţi care au necesitat eforturi atât din partea lor cât şi din partea cadrelor didactice. Activităţile au fost frumoase, am obtinut un punctaj foarte bun, punctaj care ne plasează momentan pe locul 27. Ne aflăm printre câştigătorii sumei de 2000 euro, dar aşteptăm cu nerăbdare terminarea concursului pentru a primi premiul final de 20000 euro.

 

12415481_957554417656083_1617464783_o

 

Cu această ocazie, le multumesc elevilor şi profesorilor pentru implicarea şi efortul depus în acest proiect naţional. Acest program vine ca o confirmare a activităţilor pe care liceul nostru le realiza şi înainte, o confirmare a faptului că suntem pe un drum bun. Pe această cale felicităm iniţiativa luată de Kaufland de a responsabiliza şi alte licee şi şcoli din România. De asemenea am ales să participăm la acest proiect, nouă fiindu-ne mai uşor pentru că oricum făceam o parte din activităţi din proprie iniţiativă şi acest program vine ca o rasplată pentru noi.

 

12415961_957554490989409_438329428_o

 

I.B. – Care sunt activităţile extraşcolare organizate în afara acestui concurs?

O.S. – În afara concursului, de la începutul anului şcolar şi până în momentul de faţă, elevii liceului au prezentat două spectacole: unul de 1 Decembrie organizat de către doamnele profesoare Tecar Mihaela şi Moldovan Paula, iar celălalt de Crăciun organizat de către doamnele profesoare Oaneş Horiana, Doboş Andreea şi Chiorean Camelia. La aceste activităţi, a fost prezent şi corul liceului pregătit de către domnul profesor Pop Septimiu. De asemenea, au avut loc şi acţiuni caritabile care au constat în strângerea de fonduri, haine si alimente pentru persoanele încercate de viată din oraşul nostru. Elevii au fost darnici, astfel am adus un zâmbet pe feţele oamenilor nevoiaşi. Aceste activităţi au fost făcute organizat şi coordonate minuţios, iar elevii care au participat la această acţiune de voluntariat au ramas impresionaţi de încărcătura emoţională şi de recunoştiinţa pe care au întâlnit-o.

 

12422454_957554537656071_1055732742_o

 

I.B. – Un mesaj de final de an 2015?

O.S. – Exisă numeroase motive să fiu şi să fim cu toţii mândri de Liceul din oraşul Luduş. Eu v-am prezentat doar o mică parte din tot farmecul acestuia.
Le mulţumesc profesorilor pentru dăruirea de care dau dovadă la orele de curs, elevilor pentru implicarea în activităţi şi întregii conduceri a liceului care depune o muncă zilnică ostenitoare pentru ca instituţia să funcţioneze în cele mai bune condiţii.
În încheiere vreau sa urez tuturor elevilor, profesorilor, vacanţă plăcută, sărbători fericite pline de bucurii, multă sănătate şi un an nou prosper pe toate planurile.

 

 

A consemnat
Ioana Brustur

Articole Similare

Back to top button