Noutati

ŞCOALA ALTFEL LA S.V.S.U.- I.S.U.- S.M.U.R.D. LUDUŞ!

 

„Şcoala altfel” a constituit un bun prilej pentru pompierii ludușeni de a prezenta atât copiilor cât şi cadrelor didactice, aspecte importante legate de activităţile derulate de ei  şi de a-i familiariza cu rolul şi principalele atribuţii ale serviciilor pentru situaţii de urgenţă.

În acest scop, la Sediul S.V.S.U.-I.S.U.-S.M.U.R.D. s-au organizat „Zilele Porţilor Deschise”, ocazie cu care s-au derulat activităţi practice de educare şi instruire a celor mici, în scopul prevenirii situațiilor de urgență, precum şi de limitare și înlăturare a efectelor produse de acestea.

 

13043202_798264753639048_8755365625808466824_n

 

Un număr mare de elevi și cadre didactice din unităţile de învăţământ din oraș şi din împrejurimi ne-au vizitat în aceste zile. Vizitatorii au avut parte de prezentări privind tehnica de intervenţie din dotarea serviciilor noastre, atât pentru stingerea  incendiilor și de salvare a victimelor aflate la înălţime, sau în apă, cât și  echipamentele de descarcerare şi de acordare a primului ajutor.

Toţi copiii au primit pliante şi fluturaşi privind regulile de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă, dar şi materiale de informare preventivă realizate în cadrul campaniilor „R.I.S.C.” și „Nu tremur la cutremur” care se desfășoară la nivel național.
Tot în cadrul programului naţional „Şcoala altfel”, pompierii s-au deplasat la unităţile şcolare din oraș, în scopul asigurării pregătirii tuturor copiilor preşcolari și elevi şi a cadrelor didactice, pentru formarea unui comportament adecvat în situaţii de urgenţă.

 

13015348_798264613639062_5641345630574990402_n

 

Activităţile dedicate copiilor vor continua pe tot parcursul anului, pornind de la nevoia formării unor deprinderi elementare, din primii ani de viață, pentru adoptarea unui comportament corespunzător în fața pericolelor, dar mai ales pentru însuşirea regulilor şi măsurilor ce trebuiesc respectate pentru prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă.
Feed-back-ul pe care pompierii l-au primit în urma participării copiilor la aceste activităţi a fost unul pozitiv și mobilizator!

 

 

 

Șef serviciu S.V.S.U. și P.L.

Tripon Cristian

Articole Similare

Back to top button