EvenimenteNoutati

Efectele coronavirus – Se interzice vizitarea bolnavilor și în secțiile spitalului din Luduş!

 

Secretarul de stat, Raed Arafat a anunțat decizia de a interzice accesul în spitale al aparținătorilor pacienților și al studenților, până la data de 31 martie, datorită bilanțului cazurilor de coronavirus, care a ajuns la 28 în România.

 

 

„S-a luat măsura de sistare până la 31 martie a vizitelor aparținătorilor persoanelor internate, precum și a stagiilor practice în spitale pentru studenții universităților de medicină și farmacie. Se exceptează studenții care participă voluntar. Multe spitale au amfiteatre și studenții vin în număr mare pentru a participa la cursuri. Pentru a proteja mai mult spitalele, cadrele medicale și pacienții, considerăm că această măsură e necesară”, a declarat Arafat într-o conferință de presă susținută la sediul MAI.

Accesul aparținătorilor în secțiile spitalului ludușean este strict interzis până pe 31 martie. Măsurile vin în sprijinul pacienților, în vederea evitării expunerii acestora la riscuri suplimentare.

 

 

De asemenea, tot până pe 31 martie, se sistează stagiile în spitale pentru studenții universităților de medicină și farmacie, ale elevilor școlilor postliceal, cu excepția situațiilor de voluntariat. Decizia este valabilă pe întreg teritoriul României.

Deși nu a informat opinia publică despre acest lucru printr-un comunicat de presă, conducerea Spitalului Orășenesc “Dr. Valer Russu” Luduş s-a conformat acestei decizii începând cu data de 09.03.2020.

 

 

A consemnat
Dan Luduşan

Articole Similare

Back to top button