Noutati

ÎNTÂLNIRE COLEGIALĂ, LA LUDUŞ

 

Sâmbătă, 17 septembrie 2016, elevii seriei 1955-1959 ai Şcolii Medii Mixte, cu profil umanist, din oraşul Luduş, s-au reîntâlnit să aniverseze cei cincizeci şi şapte de ani de la absolvire şi totodată să marcheze faptul că a fost prima generaţie de liceeni din Luduş care au absolvit ciclul complet de 11 clase (şapte clase de şcoală elementară, plus patru clase de liceu teoretic).

Au participat doamnele Elena Alexe, Maria Bogdan, Maria Bugnaru, Maria Cătană, Maria Corla, Maria Cipăian, Iuliana Marian, Melania Moldovan, Livia Ocoş, Eugenia Onişor, Eugenia Şanta, Letiţia Zolog, domnii Valeriu Diaconiţă, Gheorghe Hagău, Vasile Păcurar şi Dorel Stoica. Din varii motive, au lipsit Mariana Bodea, Maria Aitonean, Rodica Hambeţ, Ana Oltean, Ana Roşca şi Eugenia Vâtcă. După revedere şi recunoaştere, după îmbrăţişări şi fugare amintiri, au rostit o rugăciune şi au păstrat un moment de reculegere în memoria colegilor decedaţi: Olivia Cheţan, Cornel Puiac, Maria Răchită, Gelu Samoilă şi Neff Ştefan.

După strigarea catalogului, fiecare absolvent şi-a prezentat, în cuvinte simple şi emoţionante, întâmplările din viaţa personal şi familială, relatări plăcute din viaţa copiilor şi a nepoţilor lor, aluzii la starea lor de sănătate.

 

dumitru

 

În zilele premergătoare revederii şi în discuţii particulare, au refăcut, din memorie,  imaginea Luduşului de la mijlocul secolului trecut. O comună mai răsărită din Câmpia Transilvaniei, importantă prin trecutul ei de vechi centru administrativ, economic şi cultural al plasei Luduş şi, mai nou, al raionului Luduş, împănat cu instituţii copiate după modelul sovietic, o comună cu gară şi nod de cale ferată, cu autogară, cu bibliotecă şi casă raională de cultură, cu cinematograf, cofetărie, brutărie, magazine, farmacii, spital, ateliere de croitorie, pantofărie, frizerie, cu trotuare pietruite, cu electricitate produsă de o centrală proprie, fără gaze naturale, fără instalaţii de apă curentă şi canalizare, cu mult praf în zilele senine şi mult noroi în zilele ploioase, cu apă potabilă adusă cu sacaua şi găleata.

Ceea ce a contat mai mult pentru elevii absolvenţi de şcoală elementară şi pentru părinţii lor din Luduş şi din comunele apropiate a fost faptul că aici exista un liceu, înfiinţat în anul 1953, un liceu cu profesori de elită, cu un internat supravegheat de pedagogi severi şi o cantină. În alegerea liceului din Luduş pentru continuarea studiilor a contat şi posibilitatea ca părinţii să-şi viziteze copiii cel puţin o dată pe saptămână, marţea, când veneau la târgul săptămânal de la Luduş şi posibilitatea ca fiii şi fiicele lor să parcurgă pe jos drumul dus întors de acasă la liceu. Aşa au procedat Eugenia Şanta, care, de multe ori, a străbătut pe jos drumul de la Luduş, prin Ranta Bogăţii şi Dateş până în satul natal, Lechinţa de Mureş şi Melania Moldovan, care a străbătut per pedes drumul din satul Gâbud, prin Cârnituri, Foghioş şi Gheja, până în central Luduşului, unde era situat liceul.

Cu drag şi-au adus aminte de profesorul Constantin Pleşca, directorul Şcolii Medii Mixte, de profesorul Nicolae Ştefan, directorul adjunct, de dirigintele lor, prof. Mircea Chinezu, de profesorii Cornelia Sticlaru, Vasile Şandor, Olivia Sturza, Gheorghe Sturza, Elena Micu, Augustin Micu, Silvia Mureşan, Avram şi Bluma Roitman, Ioan Hireanu, Virginia Voinescu şi Cornelia Farcău.

Înainte de despărţire au hotărât ca, în viitor, să se întâlnească anual, în prima sâmbătă după începerea cursurilor şcolare, cu o condiţie esenţială: să fie sănătoşi.

Ceea ce noi le dorim din toată inima!

 

 

A consemnat

MIRCEA GHEBOREAN

 

 

Sursa: CUVÂNTUL LIBERwww.cuvantul-liber.ro

Articole Similare

Back to top button