Noutati

LANSARE DE CARTE LA LUDUŞ!

 

Recent, la finalul primei decade a lunii mai, Primăria orașului Luduș și Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” a organizat lansarea cărții „Amintiri din război”, „culeasă, compusă și scrisă în Al Doilea Război Mondial, din 15.03.1939 până în 5 februarie 1945 de plugarul RUS GHEORHE în etate de 45 ani (….)”. Cartea este o cronică a acelui timp scrisă în 999 de catrene și a fost prezentată de Lazăr Lădariu, Florin Bengean și Mircea Gheborean într-o activitate culturală la care au mai participat istoricul Mihai Stavilă, Ana Corla și ing. Ioan Corla. Evenimentul a avut loc în sala mare a Casei de Cultură.

 
13220812_1029089053842216_2191714369469682183_n

 

La final, scriitorul și publicistul Lazăr Lădariu ne-a declarat:

 

“Citind manuscrisul, surprinzător prin conţinutul, prin talentul relatării faptelor, conţinând 999 de strofe, cronică versificată a unor vremuri atât de învolburate, unele scăpărând de ameninţătoare „fulgere premergătoare de furtună”, de vijelii şi timpuri întunecate, nu puteam să nu mă întreb: oare unde a zăcut această cronică-document, de n-a văzut încă lumina tiparului? Şi am promis că ar fi mare păcat ca fuga din trecut spre prezent a ţăranului-condeier Gheorghe Rus să fie dată uitării.

 
13221538_1029088703842251_5722071367570448876_n

 

Aşa că am adus cronica versificată, aproape uitată, din acest atât de necesar strigăt al prezentului către trecut, pentru o evocare suitoare, prin timp, într-o vreme a viitorului. Pentru că acolo, în cele 999 de strofe, se află o bătălie a românismului, dată între 15 martie 1939 şi 5 februarie 1945, ani dramatici pentru România, în care pierdeam Basarabia şi nordul Bucovinei, în urma notelor ultimative din iunie 1940, ale pactului Ribbentrop-Molotov, când Hitler şi Stalin şi-au dat mâna pentru a rupe România Mare, făurită la 1 Decembrie 1918, prin Diktatul de la Viena din august 1940.

 
13239148_1029088307175624_6373591411664535835_n

 

A început apoi cel de-Al Doilea Război Mondial, cu drama de la Stalingrad – Cotul Donului, urmată de ocuparea României de către tancurile sovietice, la 23 august 1944, şi crunta apăsare a „obsedantului deceniu” din acea „eră a ticăloşilor”. Totul a fost prins de Gheorghe Rus într-o derulare a zilelor, săptămânilor, lunilor, anilor, adesea atât de ostile şi străine sufletului românesc.”

 

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

Foto: Sebastian Căpuşan

 

Album FOTO pe pagina de Facebook Radio TRANSILVANIA:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1029088297175625.1073741997.573324379418688&type=3&uploaded=134

Articole Similare

Back to top button