Noutati

„LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ LA MINE!”

 

De la începutul misiunii sale ca slujitor al lui Iisus Hristos în Parohia Ortodoxă Luduș II și ca protoiereu al Protopopiatului Ortodox Luduș, părintele Lucian Voșloban îi îndeamnă pe părinți să-și aducă pruncii și copiii mai măricei la biserică, în zilele de duminică și la sărbătorile de peste an, să-i obișnuiască, de mici, să participie la Sfânta Liturghie, la spovedanie, la taina sfintei împărtășanii, la activitățile catehetice organizate de Biserica Ortodoxă Română. Părintele protopop nu a fost deranjat niciodată de pruncii care scâncesc, de copiii neastâmpărați și care, uneori,  își pierd răbdarea, de copiii care se plimbă prin biserică sau încropesc jocuri nevinovate de socializare. Cu elevii de gimneazu și de liceu organizează în biserică serbări religioase, expoziții de grafică, pictură și colaje, sesiuni tematice de întrebări și răspunsuri, întâlniri anuale cu participarea elevilor din toata parohiile Protopopiatului Luduș, excursii în cuprinsul Arhiepiscopiei Alba Iulia.

 

Copii Biserica

 

În fiecare an, de praznicul Intrării Domnului în Ierusalim (adică de Florii), inițiează festivități în cuprinsul cărora îi laudă și îi încurajează pe copiii, mai mici sau mai mari, care vin cu regularitate la biserică. În acest an a adus mare bucurie în sufletele a zeci de copii, cărora le-a înmânat, în mod festiv, în numele Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia și a Protopopiatului Ortodox Luduș, diplome și cadouri, constând în cărți și iconițe. A acordat diplome liceenilor care au interpretat roluri în piesa de teatru „Hoțul de Mărgăritare”, scisă de Înalt Prea Sfințitul de vrednică pomenire Bartolomeu Anania, zecilor de elevi implicați în activitățile Grupului de Inițiativă al Protopopiatului Ortodox Luduș, iar celor mai mici, diplome pentru participarea la slujbele religioase oficiate la Biserica Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Luduș.

 

 

 

A consemnat

MIRCEA GHEBOREAN

Articole Similare

Back to top button