Noutati

Panoramic ludușean! Grupaj realizat de Ioan Andreiu Borgovan.

 

CRITERII. Claudia Vereș de la Serviciul „Asistență Socială” din cadrul Primăriei orașului Luduș a prezentat Legislativului local un referat privind aprobarea procedurii și criteriilor pentru departajarea copiilor la înscrierea în Creșa orășenească. „Aceasta este o instituție publică fără personalitate juridică, aflată în structura Serviciului Public de Asistență Socială al orașului Luduș din cadrul Primăriei, specializată în servicii cu caracter social, medical, educațional pentru creșterea, îngrijirea și educarea timpurie a copiilor de vârstă antepreșcolară. Creșa este organizată din punct de vedere educațional cu o singură grupă de vârstă, grupa mare între 2-3 ani”, afirmă Claudia Vereș. Pentru următorul ciclu de îngrijire creșa a fost acreditată pentru 15 locuri, dar solicitările sunt mai numeroase și în acest caz este nevoie de o departajare a înscrierilor. Conform HG nr. 1252/2012, „Procedurile și criteriile pentru departajarea copiilor la înscriere sunt stabilite de către conducerea unității în colaborare cu consiliul de administrație al unității de învățământ(….)”.
În această situație, Serviciul „Asistență socială” din cadrul Primăriei a întocmit un regulament de funcționare care la punctul (6) detaliază criteriile pentru departajare la înscriere în vederea clasificării dosarelor pentru admiterea copiilor în creșă. Cele nouă criterii sunt: Domiciliul părinților/părintelui/reprezentantului legal să fie în orașul Luduș; Adeverință de la locul de muncă; Adeverință eliberată de unitatea de învățământ la zi, frecventată de mamă; Frați sau surori care frecventează creșa sau grădinița din aceeași clădire cu creșa; Copil care frecventează deja creșa; Copii gemeni/ tripleți; Adeverință de la locul de muncă; Cazuri sociale (se va atașa ancheta socială întocmită de SPAS; Vârsta copilului de doi ani raportată la luna decembrie a anului în curs. Toate criteriile sunt punctate și obținerea unui total mai mare asigură copilului un loc la creșă. După finalizarea perioadei de înscriere, dosarele depuse pentru înscrierea copiilor la creșă pentru anul școlar vor fi analizate în baza criteriilor și se va stabili o listă cu copiii admiși în limita locurilor disponibile. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de Consiliul Local în unanimitate.

 

CL Ludus

 

 
INVESTIȚIE. În ședința Consiliului Local Luduș din luna iulie, jurista Anca Năsăudean de la Compartimentul „Domeniu Public” din cadrul Primăriei a susținut un referat prin care solicită alocarea sumei de 100000 lei necesară pentru realizarea obiectivului de investiții „Elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de investiție la Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu”. Imobilul necesită executarea unor lucrări de modernizare, reabilitare și dotare pentru a ajunge la actualele standarde calitative. În cadrul acestei investiții se întocmește studiul topografic și geotehnic; se întocmesc rapoartele de audit energetic și de expertiză tehnică; se elaborează DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție); se elaborează documentațiile necesare obținerii avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism. Maria Suciu, șefa Biroului BFCRU din cadrul Primăriei orașului Luduș având în vedere că există fondul de rezervă și realizarea investiției este necesară a diminuat subcapitolul „Fond de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale” cu suma de 100000 lei pe trimestrul III și alocă la subcapitolul „Casa de Cultură” suma de 100000 lei. Acest transfer va influența bugetul Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” atât pe partea de venituri cât și pe partea de cheltuieli. Consilierii locali au aprobat în unanimitate această rectificare bugetară.

 

Casa-de-Cultura-Ludus-legal

 

 
STRADĂ NOUĂ. În luna aprilie 2014, Consiliul Local Luduș a acceptat o donație din partea cetățenilor Ioan Ciprian Căpușan-Kiss, Ioan Danis și Angela Danis. Donația constă într-un teren situat în intravilanul orașului și care a fost amenajat ca stradă. Pentru înregistrarea străzii în nomenclatorul stradal al orașului, Primăria a respectat prevederile din OG nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, cu modificările și completările ulterioare. Răzvan Vălean, arhitectul șef al orașului a propus spre analiză și dezbatere în ședința Consiliului Local a unui proiect de hotărâre cu acest subiect. Dar, mai întâi, Instituția Prefectului –județul Mureș prin semnătura prefectului Lucian Goga a comunicat Primăriei orașului Luduș că propunerea privind atribuirea numelui unei străzi nou înființate în orașul Luduș a fost avizată favorabil după ce Comisia județeană de atribuire sau schimbare de denumiri a analizat proiectul de hotărâre al Consiliului Local Luduș și a emis un aviz favorabil pentru atribuirea numelui „Speranței” unei străzi din oraș. Avizul a fost semnat de președintele comisiei Iulian Boldea. Aleșii locali au aprobat acordarea numelui de strada Speranței.

 

DSC_0842

 

 
SĂRBĂTOARE. În continuarea unei tradiții care a început cu câțiva ani în urmă, în acest an, „Sărbătoarea recoltei”se va desfășura în ziua de 6 septembrie. Întruniți în ședința ordinară a Consiliului Local din 18 august, aleșii locali au aprobat ca Primăria orașului Luduș să colaboreze cu Asociația Culturală „Petroczy Kata-Szidonia” pentru organizarea în comun a sărbătorii. Conform protocolului de colaborare, manifestările cultural-artistice se desfășoară în cartierul Roșiori și Primăria contribuie cu suma de 15000 lei, alocată de la bugetul local, pentru cheltuielile de organizare.

 

11880627_878876022196854_2265147380986048831_n

 
CONTRIBUȚIE LUNARĂ. Prin Hotărârea nr. 34/2015, legislativul local a aprobat asocierea orașului Luduș cu alte unități administrativ-teritoriale în vederea înființării Asociației „SALVITA-SMURD”. Atunci a fost aprobat modelul-cadru al actului constitutiv și al statutului Asociației. De asemenea au fost aprobate aportul în numerar al orașului Luduș la constituirea patrimoniului inițial al Asociației în sumă de 500 lei și cuantumul cotizației lunare ce revine orașului Luduș, respectiv 1 leu/locuitor. Cu aceeași ocazie, primarul orașului Cristian Moldovan a fost mandatat să reprezinte orașul în Adunarea Generală a Asociației și să semneze orice acte juridice în numele orașului. Pe lângă primarul orașului Luduș, Actul constitutiv al Asociației „SALVITA-SMURD” a fost semnat și de Halmagyi Zoltan primarul comunei Ațintiș;Mihaly Ferencz-Attila, primarul comunei Bichiș; Marius Cucerzan, primarul comunei Chețani; Ilie Șuta, primarul comunei Cuci și Varo Levente, primarul comunei Papiu Ilarian. Sediul Asociației a fost stabilit în orașul Luduș, Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 26. În referatul de susținere a proiectului de hotărâre, jr. Anca Năsăudean a afirmat că „Scopul Asociației este desfășurarea unor activități în interesul unor colectivități, prin crearea unei componente integrate, specializată în acordarea primului ajutor de urgență, resuscitarea și descarcerarea victimelor accidentelor de orice natură, operațiunilor de salvare, precum și transportul victimelor la prima unitate medicală cu componență adecvată situației sau la punctul de întâlnire cu alte echipaje competente”. Consilierii au constatat că, cel puțin pentru început, contribuția lunară să fie majorată la 1,50 lei/locuitor.

 

A consemnat
Ioan A. Borgovan

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button