Noutati

Programul „Solidaritate prin Filantropie” din Protopopiatul Luduș sprijină 245 de persoane defavorizate

 

În această perioadă marcată de pandemia cu noul coronavirus (COVID -19), preoții din Protopopiatul Luduș unesc rugăciunea cu fapta bună, venind în ajutorul persoanelor aflate în izolare la domiciliu și fără posibilități materiale, precum și a celor de peste 65 de ani afectate de situația socială existentă. Astfel, până în prezent, un număr de 245 de persoane din 15 parohii arondate Protopopiatului ortodox Luduș, județul Mureș, aflate în dificultate beneficiază zilnic de o masă caldă precum și de pachete cu alimente, valoarea totală a acestora fiind de 21.250 lei.

 

 

Această acțiune se desfășoară în cadrul Programului ”Solidaritate prin Filantropie”, derulat la nivelul întregii Eparhii ortodoxe a Alba Iuliei, fiind coordonat pe plan local de părintele protopop Lucian Voșloban și preoții Ilie Daianu, Constantin Savu, Viorel Or-menișan, Mihai Cercel, Valer Moldovan din parohiile ludușene, precum și de către preoții Silviu Feier și Ioan Buda din Iernut, Ilie Bucur și Daniel Camară din Sărmașu. Totodată, clericii mențin un contact permanent cu persoanele vulnerabile, oferind sprijin pastoral-duhovnicesc, îndrumare și consiliere pentru a depăși încercările actuale, asigurând și alte nevoi urgente ale acestora.

 

 

”În aceste momente de grea încercare ne aflăm alături de comunitatea noastră atât prin cuvânt, adică prin rugăciune, cât și prin faptă, oferind ajutorul nostru celor mai afectați de această epidemie. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi și sprijină acest demers, dând dovadă de dragoste față de aproapele aflat în suferință și întristare. Totodată, îî îndemn pe toți, cler și credincioși, să fim împreună la această lucrare a ”liturghiei de după Sfânta Liturghie” prin care vom putea depăși cu bine primejdia însingurării, a deznădejdii și a suferinței”, a transmis părintele protopop Lucian Voșloban.

 

 

Acest program, desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, este realizat în parteneriat cu autoritățile administrației publice locale, în urma Protocolului de Colaborare încheiat între Instituția Prefectului – Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș și Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei – Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

 

 

 

A consemnat

Dorin Grama

Articole Similare

Back to top button