Noutati

Sărbătoarea sufletului românesc la Liceul Tehnologic Nr.1 Luduș

 

Clopot de sărbătoare a răsunat la Liceul Tehnologic Nr.1 Luduș, unde spectacolul aflat sub semnul aniversării Centenarului Marii Uniri, a bătut suav la porțile inimii ludușeanului, înlesnindu-i trăirea fiorului și a mândriei de a fi român.

Sentimentul cel mai înălțător al ființei, iubirea, și-a găsit întruparea în expresia artistică a dorului de neam și de țară. Naiul gândurilor străvechi a cântat dragostea de Patrie, cernută prin sita unor inimi ce  trăiesc și simt românește, deopotrivă dascăli și elevi.

Activitatea artistică aflată sub genericul ,,Sărbătoarea sufletului românesc” a fost inițiată și realizată cu dăruire de un grup de cadre didactice din cadrul liceului: prof. Camelia Chiorean, prof. Paula Moldovan, prof. Mihaela Tecar, în colaborare cu profesorii Septimiu Pop și Cristian Drăghia. Cei care au dat glas ecourilor trecutului, fie cinstind portul popular și culorile drapelului, fie cinstind memoria srămoșilor și limba română, sunt elevi din clasele: X A, X C, XG, XI A, XI C, XI E, XI F, XI G, XIIB, XII E, precum și elevii din Corul liceului.

 

 

Vineri, 23 XI 2018, scena Casei de Cultură ,,Pompeiu-Hărășteanu” a emanat  esența spiritualității noastre și a vibrat sub imperiul emoțiilor, iar în  ochii celor prezenți în sală s-a oglindit bucuria ființării demne pe acest pământ.

S-au auzit iar clopote de sărbătoare la porţile sufletelor de români, vestind  momentul trezirii conştiinţei naţioanale. Este sărbătoarea dragostei şi a bucuriei, sărbătoarea speranţei, este sărbătoarea sufletului românesc, căci „Într-o țară așa de frumoasă, cu un trecut așa de glorios, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie și cum să nu-ți ridici fruntea, ca falnicii strămoși de odinioară, mândru că poți spune: «Sunt român!».” ( Alexandru Vlahuţă)

 

A consemnat

Prof. Mihaela Tecar

 

FOTO: Lorena Maria Stan

Articole Similare

Back to top button