Noutati

I.T.M. Mureș informează angajatorii din Luduș cu privire la noile reglementări în domeniul legislației muncii

 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș, prin jrs. Eva Man, organizează, în perioada următoare întâlniri cu angajatorii din județul Mureș, în vederea lămuririi unor apecte legislative cu privire la modificarea salariului brut în contextul transferului contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, aplicarea prevederilor derogatorii de la Legea nr. 62/2011 reglementate prin art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, registrul general de evidență a salariaților și transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată.

 

 

În cadrul acestor întâlniri vor fi prezentate materiale informative cu privire la punerea în aplicare a prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 82/2017 și conștientizarea angajatorilor cu privire la inițierea negocierii colective a contractelor colective de muncă, respectiv la negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare. De asemenea se vor aduce clarificări în ceea ce privește modul de interpretare și de aplicare a prevederilor legale referitoare la registrul general de evidență a salariaților, în special a celor privind transmiterea în registru a unor eventuale modificări salariale rezultate din transferul contribuțiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat, ca urmare a negocierii părților contractului de muncă.

 

 

Angajatorii interesați sunt așteptați să participe la sesiunile de informare organizate de I.T.M. Mureș astfel:

– În data de 26.03.2018, ora 10.00 – Luduș, Casa de Cultură “Pompeiu Hărășteanu”

 

 

 

A consemnat

Dan Ludușan

Articole Similare

Back to top button