Noutati

Vânzările de locuințe, în cădere liberă la Luduș! Se prăbușește piața imobiliară?!?

 

 

Epidemia de coronavirus a dat peste cap planurile dezvoltatorilor imobiliari ludușeni. Astfel, în ultimele luni,
piața a căzut puternic, oamenii nu mai fac achiziții, mulți preferă să țină banii la saltea pentru vremuri
grele, având în vedere situația economică din România.

 

 

Cei interesați de achiziția unei locuințe vor aștepta mai mult ca sigur scăderea prețurilor din cauza crizei care va urma. Cum prețurile au fost umflate foarte mult în ultimii 2 ani, fiind mai mult crescute artificial, probabil scăderea va fi destul de consistentă, iar prețurile vor reveni la normal. Nu este exclus ca peste câteva luni apartamente cu 2 camere, care se vând acum cu peste  55.000 de euro să poată fi achiziționate și cu 35.000 – 40.000 de euro.

 

 

Pentru dezvoltatori este o adevărată dramă, pentru că mulți au început proiecte, au luat credite. Însă, în același timp, mulți s-au imbogățit pe spatele acestor prețuri umflate artificial. Drept dovadă că unii au tot continuat proiectele. Dacă nu ar fi fost avantajos, nimeni nu s-ar fi băgat în acest business.

 

 

Prăbușirea prețurilor este de așteptat, mai ales că la Luduș, de exemplu, prețurile la locuințele cu 1-2 camere au ajuns să le depășească pe cele din multe orașe reședință de județ din România.

 

 

 

Redacția Luduș ONLINE

Articole Similare

Back to top button