Noutati

1019 Locuri de muncă vacante declarate pentru Bursa Generală a Locurilor de Muncă până în acest moment în Mureş! Doar 12 la Luduş!

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mureş va organiza BURSA GENERALĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ, în data de 20 aprilie 2018, începând cu ora 9,00, în următoarele locaţii:

– Tg. Mureş, la Hotel Tineretului, str. Nicolae Grigorescu, nr. 19;

– Reghin, la Casa de Cultură a Tineretului “George Enescu”, str. Republicii, nr. 2;

– Târnăveni, la Casa de Cultură “Mihai Eminescu”, str. Republicii, nr. 32;

– Sighişoara, la Hotel Korona, str. Zaharia Boiu, nr.12-14

– Luduş, la sediul punctului de lucru, str. Republicii, nr. 43;

– Sovata, la sediul punctului de lucru, str. Trandafirilor, nr. 25

 

 

La acest evenimet şi-au anunţat participarea până la această dată 58 agenţi economici mureşeni care vor pune la dispoziţie 1019 locuri de muncă, (Tg. Mureş-464; Reghin – 55; Târnăveni-402; Sighişoara-86; Luduş – 12), din care 130 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii superioare.

Meseriile oferite de angajatorii mureşeni sunt: operator maşini unelte, muncitor în confecţii, ospătar, bucătar, lucrător comercial, barman, lucrător în alimentaţie publică, tâmplar, sudor, lăcătuş, mecanic, electrician, agent securitate, şofer, manipulant mărfuri, etc, iar pentru persoane cu studii superioare: inginer, analist calitate, agent achiziţii, programator, asistent manager, proiectant; etc.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional, având drept obiectiv creşterea gradului de ocupare prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se vor întâlni în mod direct cu angajatorii şi vor lua contact cu cerinţele agenţilor economici precum şi cu oferta de locuri de muncă vacante.

Acţiunea urmăreşte informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă cu privire la măsurile destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare.

 

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV AJOFM MUREŞ

Gheorghe ŞTEF

Articole Similare

Back to top button