Dr. VALER RUSSU
Medic de excepţie şi de aleasă omenie, întemeietorul primului spital din Luduş, judeţul Mureş.
S- a născut la data de 24 iunie 1900, în comuna Miceştii de Câmpie, judeţul Bistriţa, din părinţii Valer şi Ana, de profesie preot, respectiv casnică.
A urmat cursurile şcolii primare în comuna Mirceştii de Câmpie, iar cele secundare (liceale) la Blaj. Beneficiind de o bursă ofertă de Consiliul Dirigent, în anul 1919 a devenit student al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii clujene. Aici a avut privilegiul să aibă ca profesori renumiţi cercetători, teoreticieni şi practicieni din medicina românească a vremii: doctorii Haţieganu, Goia, Iaconovici, Veluda, Crişan, Daniello, Papillian. La absolvire, în anul 1926, a obţinut licenţa în ginecologie şi boli infecţioase, precum şi postul de asistent universitar la catedra condusă de profesorul Iuliu Haţieganu. În acelaşi an s-a căsătorit cu Hortenzia Manu din Cluj, de care îl lega o strânsă prietenie din anii studenţiei.
În anul 1928 a renunţat la cariera universitară şi implicit la avantajele oferite de viaţa în cel mai important centru ştiinţific, cultural, şi economic al Transilvaniei. A preferat să devină medic de plasă la Luduş ( judeţul Turda). Dorea să fie de folos în mod direct oamenilor simpli din popor, oameni din rândul cărora el însuşi se ridicase prin învăţătură. L-a urmat şi soţia şi Lia Ana prima lor fiică, atunci în vârstă de doar câteva luni. La Luduş şi- a deschis un cabinet medical. În scurt timp a câştigat încrederea şi preţuirea autorităţilor administrative, a locuitorilor din Luduş şi din comunele învecinate prin eficienţa tratamentelor şi firea sa deschisă, prietenoasă faţă de toţi pacienţii săi.Din propriile venituri a reuşit, în anul 1930, să înfiinţeze primul spital din Luduş şi din Câmpia Transilvaniei. Localul, oferit de primărie, era în avansată stare de degradare.
L-a reparat şi l-a dotat cu strictul necesar funcţionării ca unitate spitalicească. Spitalul avea 20 de paturi şi a fost folosit, mulţi ani, ca şi Casă de naşteri.
În paralel, dr. Russu a pregătit şi personalul ajutător: un oficiant, o soră medicală şi o moaşă.
În anul 1931 i s-a născut cea de a doua fiică, Angela Maria.
Ziua de muncă a doctorului Russu începea la ora 7 dimineaţa şi se încheia adesea aproape de miezul nopţii.
Programul şi-l drămuia astfel încât să poată oferi consultaţii şi tratament la spital, la Casa cercuală, la dipensarul ceferiştilor, în propriul cabinet ( situat în locuinţa sa) şi chiar la domiciliul bolnavilor din Luduş şi din localităţile învecinate. Se deplasa călare, fie în căruţele şi săniile localnicilor, fie cu trăsura preturii şi chiar pe jos. Deşi era licenţiat în ginecologie şi boli infecţioase, nu ezita să practice şi mici intervenţii chirurgicale,tratamente ortopedice şi de stomatologie, să trateze afecţiuni ale organelor interne şi să imobilizeze în gips oasele fracturate accidental. A îmbinat armonios medicaţia alopată cu remediile populare tradiţionale. Nu a făcut nici un fel de discriminare făţa de cei care apelau la ajutorul său. A fost la fel de
atent şi de corect atât cu cei înstăriţi, cât şi cu cei săraci, cu cei în vârstă şi cu tinerii şi copiii, indiferent că erau români, evrei, maghiari sau rromi. Atunci când viaţa evreilor din Luduş a fost pusă în primejdie pe unii i-a internat, sub nume şi diagnostic false, în spitalul pe care îl conducea pentru ai salva de la moarte. În întreaga perioadă în care i s-a permis să practice meseria de medic s-a perfecţionat profesional fiind astfel la curent cu noutăţile în domeniu. A întreţinut legăturile cu mentorii săi. Este semnificativ următorul episod relatat de unul dintre pacienţii săi. Acesta, luduşean de baştină, s-a dus la Cluj ca să fie tratat de renumitul doctor Iuliu Haţieganu. Profesorul l-a respins ” de ce vii la mine dacă eşti din Luduş?!
Acolo este doctorul Russu.Este la fel de bun ca mine.La el să te duci!”
Odată cu reputaţia i-a crescut şi averea. Şi-a putut permite, înainte de declanşarea celei de a doua conflagraţii mondiale, să-şi cumpere o locuinţă ( existentă şi astăzi pe strada Vânătorilor, nr.27 ), să-şi modernizeze cabinetul, să achiziţioneze un autoturism ( un “Ford” albastru), să asigure familiei tot confortul pe care l-ar fi avut dacă rămâneau la Cluj, să-şi trimită fiicele la şcoli de renume din Cluj şi Bucureşti. A fost un creştin practicant şi s-a implicat în acţiuni umanitare, de sprijinire a copiilor şi familiilor aflate în situaţii dificile. A contribuit cu sume importante la ajutorarea şcolilor din zonă, în special a celei din Gheja.
A fost un membru activ al despărţământului luduşean al ASTREI. După 23 august 1944 a început să aibă parte de tot mai multe necazuri. Armata sovietică i-a răpit “ Ford”- ul şi o parte din instrumentar. Noii conducători locali îl acuzau că este un reprezentant al vechiului regim.În anul 1949 a fost înlăturat de la conducerea spitalului. A suferit profund când a aflat că foştii lui profesori au fost scoşi din învăţământ. A fost obligat să-şi desfiinţeze propriul cabinet medical. În anii 1956 şi 1959 a fost arestat şi anchetat de securitate. Cei care l-au cunoscut şi i-au apreciat meritele l-au ajutat să scape cu bine şi să-şi redobîndeacă postul de medic la Dispensarul C.F.R. din Luduş, loc de unde s-a şi pensionat în anul 1973.
În acelaşi timp însă, viaţa i-a oferit şi multe momente de bucurie. A avut marea mulţumire să participe la căsătoria fiicelor sale ( Lia Ana Russu cu Traian Doboşi, Angela Maria Russu cu Sorin Mager) şi să se joace cu nepoţii Şerban Andrei Doboşi, Voicu şi Anamaria Mager. Soţii Russu şi-au vândut locuinţa din Luduş şi după un număr mare de ani au revenit definitv în Cluj, în casa părintească a doamnei Hortenzia. Doctorul Valer Russu a regretat până în ziua morţii faptul că a părăsit comunitatea luduşeană, în care a cunoscut gloria profesională şi şi-a clădit prin muncă cinstită şi dăruire de sine faima de medic de excepţie şi de aleasă omenie.Aceasta este imaginea întipărită în memoria colectivă a luduşenilor despre personalitatea doctorului Valer Russu, medic înobilat cu aura celui mai ales de Dumnezeu să facă bine semenilor.
Notă: textul a fost redactat cu sprijinul doamnelor Lia Ana Russu- Doboşi, Angela Maria Mager din municipiul Cluj- Napoca şi a profesorului Mircea Gheborean din oraşul Luduş.
