CulturaNoutati

Expoziția „Icoana, frumosul sacru”, la Luduș

 

Pentru iubitorii de frumos și de împlinire spirituală, luna martie a fost deosebit de generoasă cu cetățenii orașului Luduș. Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” a fost, de-a lungul anilor o gazdă ospitalieră pentru mulți creatori de artă, din oraș în primul rând. Duminică s-a produs o excepție, cu atât mai plăcută cu cât a fost neașteptată. Datorită părintelui Lucian Voșloban, artistul plastic, pictorul cu un har deosebit Marcel Naste a fost primit cu bucurie la Casa de Cultură.

 

 

Tânărul artist expune pe simeze pictură cu temă religioasă pentru prima oară la Luduș, asta după ce arta sa este cunoscută în țară și în multe orașe din Europa. Marcel Naste din Reghin pictează de când se știe. Mai întâi, copil fiind se juca mai mult cu creioanele și culorile decât cu mingea, apoi s-a gândit să facă o carieră în minunata lume a artei. A fost absolvent al Liceului de artă din Tîrgu Mureș, și-a continuat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția de Patrimoniu Cultural și a încheiat cu Academia de Artă „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca.

 

 

Drum în artă

Așa se face că tânărul talentat din Reghin a expus lucrări în multe expoziții personale, a ajuns cu arta sa la Consulatul General al României de la Bonn – Germania, în mai multe orașe germane, la primării, în muzee, o activitate laborioasă și plină de bogăție spirituală. În țară a expus lucrări în Tîrgu Mureș,în București la Biblioteca Națională, la Ministerul Culturii, la Cluj-Napoca și în multe alte orașe.

 

 

Pictura sa religioasă respectă linia generală a artei bizantine, dar o luminează cu o tentă mai caldă, mai apropiată de lumea laică, reală. Tentația de monumentalitate a operelor sale este reprimată cu grație și coborâtă la nivelul de vizualizare optimă dintr-o sală de expoziție. Ce planuri de viitor are artistul Marcel Naste? „Pur și simplu vreau să mă caut, să mă găsesc, să mă regăsesc pe mine, să reînod și să reconfecționez, dacă pot spune așa, ceea ce mă reprezintă pe mine ca artist plastic, ca un artist care acumulează în viața sa o serie importantă de valori din punct de vedere cultural și să expun din tot ce am asimilat pe parcursul vieții, bineînțeles cu credința și cu ajutorul lui Dumnezeu. Vreau să împărtășesc din prea plinul sufletului meu și celor care îmi privesc lucrările”, ne-a declarat artistul plastic Marcel Naste.

Expoziția este deschisă în foaierul Casei de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” Luduș până în preajma sărbătorii Învierii Domnului.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. BORGOVAN

 

Sursa: ZI DE ZIwww.zi-de-zi.ro

Articole Similare

Back to top button