Noutati

Sărbătoare de „aur” pentru pensionarii din Luduş

 

Organizaţia Naţiunilor Unite a recomandat tuturor statelor ca ziua de 1 octombrie să fie dedicată persoanelor vârstnice, pensionarilor. În România, această zi a fost sărbătorită începând din 1966, fiind adoptată de Federaţia Naţională a Sindicatului Pensionarior. La Luduş, Traian Dancu şi Ovidiu Crişan, liderii sindicatelor pensionarilor au iniţiat sărbătorirea pensionarilor în cadru festiv încă din primii ani ai acestui secol. Marţi, 2 octombrie, un număr de 17 cupluri care au adunat câte 50 de ani de convieţuire au participat alături de prieteni şi cunoscuţi la o „Nuntă de aur” în saloanele de la „Romeo şi Julieta”, cea mai potrivită ambianţă pentru un asemenea eveniment.

 

 

Cântec, joc şi voie bună

În acest an, 17 cupluri de luduşeni au ajuns la frumoasa aniversare a „Nunţii de aur”: Oaneş Ilie şi Viorica, Toma Virgil şi Maria, Balai Ioan şi Irina, Oaneş Liviu şi Zina, Moldovan Pavel şi Maria, Dan Gheorghe şi Maria, Suciu Emil şi Maria, Suciu Gheorghe şi Iolanda, Bunău Simion şi Ileana, Şopterean Valer şi Doina, Man Iosif şi Viorica, Hornoi Ioan şi Rozica, Galamaga Eugen şi Irina, Rus Ioan şi Nastasia, Morar Vasile şi Maria, Lazărean Lazăr şi Raveca, Sonica Virgil şi Nastasia. Un buchet de flori, un plic cu 400 lei şi urări de sănătate au primit sărbătoriţii din partea primarului Cristian Moldovan care a acordat şi câte o Diplomă de Excelenţă domnilor Traian Dancu şi Ovidiu Crişan pentru activitatea în slujba persoanelor de vârsta a treia. Au rostit scurte alocuţiuni Ovidiu Dancu, vicepreşedintele CJ Mureş, primarul Cristian Moldovan şi Ovidiu Crişan, evenimentul fiind moderat cu inteligenţa cunoscută de prof. Ana Pandrea. Partea artistică a fost asigurată de Nicolae Furdui Iancu, Ionela Moruţan, Leontina Pop şi Radu Pintea. Ca la o nuntă frumoasă ambianţa plăcută, meniul bogat, muzica bună i-a îndemnat pe participanţi la dans până târziu în noapte.

 

 

 

A consemnat

Ioan A. Borgovan

 

Sursa: PUNCTULwww.punctul.ro

Articole Similare

Back to top button