Noutati

Trofeul “Cupa Ziua Poliţiei Locale 2017”, câştigat detaşat de poliţiştii locali luduşeni!

 

În organizarea Asociaţiei Poliţiştilor Locali Mureşeni “Transilvania”, sâmbătă 13 mai 2017, s-a desfăşurat în oraşul Luduş turneul de minifotbal dedicat Zilei Poliţiei Locale, zi marcată pe data de 21 mai. La competiţie au luat parte 6 echipe din structurile asociative ale poliţiştilor locali din municipiile Tg.Mureş, Reghin, Tîrnăveni, Odorheiul Secuiesc şi Gheorgheni, precum şi din oraşele Luduş, Iernut şi Ungheni şi comunele Sânpaul, Acăţari şi Ernei.

 

18424257_1348479621903156_8820016298804936589_n

 

În urma meciurilor intens disputate, dar care s-au derulat în limita sportivităţii, clasamentul s-a prezentat astfel:

– Locul I – Poliţia Locală Luduş;

– Locul II – Poliţia Locală Tg.Mureş;

– Locul III – Poliţia Locală Reghin.

 

18403597_1348480508569734_2506863617557266718_n

 

De menţionat faptul că în finală s-au întâlnit echipele din Tg.Mureş şi Luduş, poliţiştii locali luduşeni câştigând detaşat, cu 4-0 meciul decisiv, care a hotărât campioana turneului. Golgheterul competiţiei a fost desemnat luduşeanul Paul Mărcuş, iar titlul de cel mai bun portar a revenit tot unui luduşean, în persoana lui Silviu Lascău.

 

18485616_1348481285236323_8232447760524741281_n

 

La final consemnăm declaraţia lui Cornel Boitoş, şeful Poliţiei Locale Luduş:

“În paralel cu atingerea obiectivelor sportive, acţiunea a contribuit la sudarea relaţiilor interumane dintre poliţiştii locali, motiv pentru care mulţumim organizatorilor şi tuturor participanţilor.” 

 

 

A consemnat

Dan Luduşan

 

Album FOTO pe pagina de Facebook Radio TRANSILVANIA:

https://www.facebook.com/pg/radiotransilvania.ludus/photos/?tab=album&album_id=1348476785236773

Articole Similare

Back to top button