Noutati

Una dintre cele mai importante zone de pescuit din Luduș a fost repopulată cu pește

 

“Lacul de pescuit – Primăria Luduș”, repopulat cu pește

Investiție importantă pentru pescarii ludușeni. Una dintre cele mai importante zone de pescuit din Luduș a fost repopulată cu pește. Este vorba despre Lacul de pescuit – Primăria Luduș aflat în administrarea Consiliului local Luduș.

 

 

Complexul de agrement se află la ieșirea din orașul Luduș și este foarte popular printre pescarii ludușeni. Dacă în toamna anului trecut în lacul cu o suprafață de 10 ha luciu de apă, au fost aruncate 2 tone de caras și crap, luni, 2 martie 2020, în apă au ajuns tot circa 1 tonă de caras românesc, cu exemplare care au, fiecare, cel mult un kilogram.

 

 

„Este o investiție pentru pescari. Lacul de pescuit – Primăria Luduș este foarte căutat de pescari și am decis să aducem mai mult caras românesc. Carasul este un trofeu important pentru pescari așa că i-am ascultat și am adus aproximativ 1 tonă de pește. În toamnă am adus și crap, acum doar caras, ca să fie mulțumiți pescarii”, a declarat admistratorul  ‘Lacul de pescuit – Primăria Luduș”, Cornel Luca.

 

 

La rândul său, primarul Cristian Moldovan a ținut să precizeze:

”Acțiuni asemănătoare se vor desfășura și pe parcursul anului. Vă  reamintesc că “Lacul de pescuit – Primăria Luduș” este una din acele bălți de pescuit la crap care oferă toate condițiile pentru a practica confortabil pescuitul. Aici veți putea ajunge în zonă pe un drum pietruit, cu mașina, sau pe jos, veți găsi recepție la intrare și locuri amenajate de pescuit. Ca și caracteristici ale acestei bălți de pescuit la crap, vă reamintim: o suprafață de aproximativ 10 ha luciu de apă, o lungime de 1.4 km, cu adâncimea ce variază între 1.5 și 4.5 m, specia predominantă ce poate fi pescuită fiind crapul comun și crapul oglindă. Balta mai prezintă și o populație de somn, biban, caras, știucă și ten. Se poate pescui pe un ambele maluri, în locurile amenajate sau neamenajate. Vă dorim tuturor fir întins!”

 

 

 

A consemnat

Dan Ludușan

Articole Similare

Back to top button